Marius Ștefan Achim, singurul suspect în cazul crimei comise în seara de 9 martie, când Cezar Iulian Oancea, de 21 de ani, a fost împușcat de mai multe ori în scara blocului, unde locuia, a fost adus joi seară în România. Suspectul a fost reținut în luna mai, în Franța, în urma cooperării internaționale dintre Poliția Română și autoritățile franceze. Suspectul are 46 de ani și este cercetat într-un dosar penal de omor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Potrivit autorităților franceze, românul a fost arestat în data de 27 mai, de poliția judiciară franceză sub suspiciunea că a comis un omor. Achim, fost luptător în Legiunea Străină și în K1, era cunoscut și pentru alte fapte cu violență.
După comiterea faptei, acesta fugise din țară, și a reușit să se ascundă în departamentul francez Seine-et-Marne, la țară. Pentru arestarea lui au fost mobilizate Brigăzile de cercetare şi intervenţie ale municipalităților din Creil şi Lille. În scurt timp, individul a fost localizat într-o casă rurală din zona Creil. (VEZI AICI: MARTOR AL ASASINATULUI MAFIOT DIN BACĂU: „AM CREZUT CĂ CINEVA ARUNCĂ CU PETARDE”)
La o zi după emiterea mandatului de reținere european, polițiștii francezi l-au înconjurat și l-au reținut. În urma percheziţiei, poliţia a confiscat peste 30.000 de euro, trei telefoane mobile şi o armă de calibru de 9 mm, armă identică cu cea folosită pentru crima comisă în România.
Aceasta este întrebarea la care Marius Ștefan Achim va trebui să răspundă în fața procurorilor, după ce va fi audiat. Asta, deoarece Achim și-ar fi așteptat victima în scara blocului 47 de pe strada Alecu Russo din Bacău, unde, folosindu-se de un pistol militar, l-a împușcat pe Cezar Iulian Oancea în cap și cel puțin de trei ori în corp.
Totul nu a durat decât câteva zeci de secunde, după care asasinul a dispărut în întuneric. Varianta unui asasinat la comandă nu este exclusă, având în vedere trecutul întunecat al victimei, specialist în calculatoare, condamnat că ar fi spart mai multe conturi bancare din care a furat 100.000 de euro. (NU RATA: UN FOST MEMBRU AL LEGIUNII STRĂINE, ARESTAT PENTRU CRIMĂ)