Singurul supraviețuitor al tragediei de la ATI Piatra Neamț a ieșit de la Terapie Intensivă

Publicat: 30/11/2020 | 13:22

Singurul supraviețuitor al tragediei de la ATI Piatra Neamț a ieșit de la Terapie Intensivă. În momentul de față, este internat la secția exterioară Lețcani, din Iași.

Pacientul aflat într-o secție de bolnavi confirmați cu COVID-19, se simte mai bine și este în continuare sub supraveghere medicală. 5 dintre pacienții aflați într-un salon alăturat celui unde a avut loc incendiul de la ATI Piatra Neamț nu au supraviețuit.

Un incendiu de proporții avut loc la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu 15 morți.

Ancheta a fost preluată de Parchetul General, după ce, iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General. După tragedie, șeful ATI, Liviu Ungureanu, a făcut dezvăluiri uluitoare despre incendiul care a curmat viața a 15 pacienți.

”A izbucnit, se pare de la un injectomat, s-a extins rapid la costumele de protecție, protecție pentru virus, nu pentru foc, ale personalului, ale asistentei și de acolo, în foarte scurt timp, s-a propagat cu o viteză incredibilă. 4 extinctoare au folosit, dar fără niciun succes.  Au încercat să scoată pacienții din salon, dar n-au reușit, fum, întuneric, greu de respirat și prin măștile astea, dar și în general în fum. Și, practic, și cu extinctoarele au acționat dincolo de ușă, până la primele paturi, erau 4 pe o parte, 4 pe cealaltă, n-au putut să intre mai în profunzime și dacă intrau, cred că rămâneau acolo.

Flacăra a ajuns pe echipaentul unei asistente, de acolo, mai departe pe pat, dar a fost așa rapid, monitor… Și bineînțeles aveam și o concentrație mare de oxigen de la atâta oxigeno-terapie”, a declarat Liviu Ungureanu pentru Digi24.