În data de 30 iulie 2023, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit religios la Mănăstirea Cașin. Ceremonia relgioasă a fost foarte emoționantă atât pentru miri, cât și pentru persoanele dragi din viața lor. Prezentatorul TV și soția lui au continuat, apoi, cu o petrecere de zile mari. După aceea, au plecat în luna de miere. În cadrul unui interviu, Gabriela Prisăcariu a mărturisit că există o singură tradiție pe care au respectat-o în ziua nunții. Iată mai jos, în articol, ce a dezvăluit soția prezentatorului de la Antena 1.
Ceremonia religioasă a avut loc la Mănăstirea Cașin, apoi petrecerea de nuntă s-a ținut în Buftea, într-un local special amenajat pentru astfel de evenimente. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au trăit momente extrem de emoționante, alături de ei fiind și fiul lor, Tiago. Gabriela Prisăcariu a îmbrăcat o rochie de mireasă splendidă, de un alb impecabil, iar CANCAN.RO a surprins-o la biserică. Fotografiile exclusive sunt disponibile aici. Atât ceremonia, cât și petrecerea de nuntă s-au derulat conform planului. Aspect despre care a vorbit chiar Gabriela Prisăcariu, recent, în cadrul unui interviu. De altfel, a mărturisit care a fost singura tradiție pe care au respectat-o!
Soția prezentatorului de la Antena 1 a mărturisit faptul că la nunta lor s-a ținut cont de o singură tradiție. Nu și-au dorit să fie incluse mai multe, mai ales că cei doi nu se declară „fani” ai nunților. De altfel, Gabriela a susținut că momentul nunții s-a consumat rapid și și-ar fi dorit să se distreze mai mult. Dar ce i-a plăcut cel mai mult a fost faptul că micuțul Tiago a fost alături de ea și Dani Oțil.
„Toată nunta! Mi se pare că am clipit și s-a terminat, mi-aș fi dorit să mă distrez mai mult, să dansez mai mult, să mănânc, căci nu am apucat. În special, mi-a plăcut faptul că l-am avut pe Tiago alături de mine. Nu am vrut să respectăm nicio tradiție. Am fost furată, luată pe sus, deși am zis că nu pot să lipsesc de la nunta mea, chiar nu îmi doresc. Am fost luată pe sus și am aruncat buchetul, asta a fost singura tradiție”, a spus Gabriela Prisăcariu, pentru Ego.ro.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre începuturile relației cu Dani Oțil. Mama ei nu a fost de acord ca modelul să formeze un cuplu cu prezentatorul TV! Vezi AICI detalii!
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu și-au petrecut luna de miere în Grecia. Pe rețelele de socializare, cuplul a postat imagini din vacanță.
„Deci, pe vremuri, când ajungeam într-o locație din asta superbă, suntem în Grecia, nu știam cum să mă schimb mai repede și să mergem să vizităm, să facem multe lucruri. Acum, după toată perioada asta super agitată, așa intensă și destul de grea tot ce vrei este să dormi. Eu i-am spus lui Dani că nu fac nimic altceva și am dormit amândoi de nu am știut pe ce planetă suntem. Cred că aș fi putut să dormim până mâine dimineață, dar am zis totuși să ne trezim să mâncăm ceva”, a mai spus Gabriela.
Sursă foto: CANCAN.RO