Singura țară din lume cu un locuitor. Unde se află statul care și-a declarat independența de Marea Britanie în 1967
Cel mai mic stat din lume se află chiar în Europa! Are un singur locuitor permanent, are propria monedă, mărci poștale, constituție și imn național. „Familia Regală”, în frunte cu șeful statului, Michael, stau în Anglia. Acest stat și-a declarat independența față de Marea Britanie, în 1967, și este la fel de mare precum două terenuri de tenis.
Sealand sau Principatul Sealand se află în Europa și este cel mai mic stat din lume. Și-a declarat independența față de Marea Britanie în 1967 și are un singur locuitor permanent. Este o monarhie, dar „familia regală” și șeful statului, Michael, locuiesc în Anglia.
Are propria monedă, mărci poștale, imn național și constituție. Este un stat de mărimea a două terenuri de tenis, care a rămas nerecunoscut de vreun stat membru ONU. Sealand se află pe fostul fort englez Maunsell Fort din Marea Nordului, la aproximativ 10 kilometri distanță de coasta Suffolk, Anglia. Are autoritate asupra spațiului maritim cu același nume din jurul insulei.
CITEȘTE ȘI: FURTUNA VIOLENTĂ A AFECTAT 500.000 DE GOSPODĂRII ÎN CRIMEEA. RUSIA, LOVITĂ DE CONDIȚII METEO EXTREME
Cine este singurul locuitor al statului Sealand
Sealand a fost declarată țară independentă, după ce fortul a fost ocupat de un fost ofițer al armatei britanice care era în conflict, în 1967, cu autoritatea britanică. Paddy Roy Bates s-a mutat acolo și a luptat ca micul stat să fie recunoscut. Familia Bates și alți câțiva apropiați ai lor au fost primii care au ocupat ținutul.
Într-un reportaj CBS, s-a scris despre faptul că statul nu a avut niciodată mai mult de 10 locuitori. Singurul ce a rămas în acel mic stat este Michael Barrington, care este paznic, electrician, constructor și mecanic, cel care se ocupă și de clădirile din Sealand. Michael Bates, fiul lui Paddy Roy Bates, s-a mutat cu familia în Anglia.
În 2012, după ce s-a mutat în casa lui din Anglia, Paddy Roy Bates s-a stins din viață la 91 de ani. Familia Bates avea mari obiective privind Sealand. Voia să transforme statul într-o insulă de lux, cu un cazinou, un paradis fiscal. În zadar au încercat să dezvolte multe afaceri acolo, căci planurile nu le-au ieșit. Familia Bates se ocupă cu afaceri cu fructe de mare, iar fiica răposatului are o clinică unde face tratamente cu botox.