Singura stațiune exotică din România. Seamănă izbitor cu Maldive sau Bora Bora
În România, există două locuri care îți oferă senzația că te afli în inima unui paradis tropical, deși nu ai părăsit granițele țării. Complexul Egreta, situat pe malul Dunării, în Berzasca, județul Caraș-Severin, și Complexul Zaga Zaga, aflat în Delta Siretului, la granița dintre Vrancea și Galați, sunt stațiuni ce îți permit să te cazezi în căsuțe pe apă și să te bucuri de o oază de liniște.
Complexul Egreta din Berzasca, Caraș-Severin, este prima stațiune lacustră de la noi din țară și te duce cu gândul la Maldive. Acolo poți închiria una dintre cele 15 căsuțe care sunt suspendate pe piloni, deasupra Dunării. Acestea sunt legate de mal printr-un ponton lung și îți oferă o priveliște unică, direct din mijlocul apei.
Departe de agitația urbană, stațiunea este perfectă pentru turiști, dar și pentru persoanele care își doresc să pescuiască. Tarifele de cazare sunt între 250 și 300 de lei pe noapte, dar în funcție de sezon. Chiar dacă se află lângă granița cu Serbia, locul se aseamnănă cu o destinație exotică.
Proiectul a fost realizat cu fonduri europene și este considerată o destinație de vis.
Citește și: Stațiunea de basm din România unică în toată Europa. Este la 301 km de București
De ce este special Complexul Zaga Zaga, de fapt
Complexul Zaga Zaga, amplasat la 20 de kilometri de Focșani, este un loc care seamănă, de asemenea, cu o destinație exotică. Înconjurat de apele liniștite ale Siretului, acest resort a devenit foarte căutat. În lunile de vară, ocuparea este de 100%. Turiștii pot alege între 41 de bungalouri mobile și 11 bungalouri plutitoare, iar prețurile variază acolo între 40 și 89 de euro pe nopte.
Cu atât mai mult, complexul are diferite activități interesante, cum ar fi culesul ructelor din livadă, participarea la viața fermei locale, dar și pescuitul.
Pasionații de natură au șansa să viziteze ferma de sturioni din cadrul complexului, care face parte dintr-un proiect de piscicultură.
Ambele stațiuni au atras atenția turiștilor din întreaga țară, asta datorită conceptului de cazare pe apă, care este specific destinațiilor exotice.
Citește și: Locul de poveste din România de care turiștii străini sunt fermecați. Este la doar 4 ore de București