Cazul ”Daniela Crudu” le-a determinat pe multe vedete din România să ia atitudine și să își spună punctul de vedere referitor la această întâmplare șocantă. Ajunsă la spital după bătaia primită, Daniela Crudu nu a dorit să rămână internată și nici nu a fost de acord să depună o plângere la Poliție.
Mulți au spus că porcedează greșit, fiindcă tocmai o astfel de ”tăcere” poate alimenta situații viitoare asemănătoare, însă Cruduța și-a menținut hotărârea. În timpul emisiunii ”Răi da` Buni”, Simona Trașcă și Catinca Roman au vorbit, la rândul lor, despre acest subiect la ordinea zilei. Iar Simona i-a dat dreptate Cruduței și a declarat că, într-un astfel de scenariu, dacă iubești un bărbat, nu trebuie să depui plângere.
”Când iubeşti un bărbat, chiar dacă te agresează, nu o să faci plângere împotriva lui. Eu una nu aş face plângere, dar l-aş părăsi. Asta aş face”, a declarat Simona Traşcă.
La rândul ei, Catinca Roman a intervenit în discuție și a spus că totul se rezumă la un cerc vicios. Există un stres psihic continuu care duce, încetul cu încetul, la astfel de întâmplări nedorite, iar bărbații ”abuzatori” sunt, de altfel, manipulatori și dominatori.
”În general, persoanele care ajung în această situaţie, sunt deja într-un stres psihic, continuu, de vreme îndelungată. Nu mai judecă aşa cum ar trebui. Plus că este un cerc vicios. Bărbaţii abuzatori sunt extrem de manipulatori, dominatori. (…) Ea fiind de la început o persoană cu anumite vulnerabilităţi, care a avut probabil o copilărie cu traume, specialiştii spun că în situaţii de genul ajung persoane care au avut o viaţă grea, cu probleme”, a spus Catinca Roman în aceeași emisiune.