Simona Sensual vrea sa cante la nunti „Roberto Cavalli”

De: Cancan
Publicat: 24/01/2008 | 00:00

UIMIRE. Crina Matei (foto stanga) nu a stiut ca Simona Sensual este cantareata Aberatie. Blonda a socat asistenta cand a marturisit ca vrea sa „interpreteze” un celebru creator de moda italian Una-Maria Voicu Invitata la un exercitiu de muzica lautareasca in show-ul „Petrecere cu lautari” de la Kanal D, blonda a avut o prestatie jalnica, punandu-i pe ganduri pe cei care tocmai aflasera ca meseria ei de baza ar fi fost aceea de cantareata. Mai mult, Simona a dovedit ca poate confunda nu doar notele muzicale, ci si designerii cu compozitorii. Consacrata gratie sanilor ei botezati si a tatuajului cu diamante, Simona Sensual a reusit sa scoata din minti audienta, declarand ca ar vrea sa cante la nunti Roberto Cavalli. „Eu am crezut ca glumeste cand mi-a spus ca e cantareata. Apoi a spus ca vrea sa cante Roberto Cavalli si ne-a naucit complet. Nu stiam cum sa reactionam, cand a intervenit doamna Maria Carneci, care a felicitat-o si a declarat ca si domnia-ei va canta de acum incolo din Chanel si Dior”, ne-a declarat Crina Matei, care prezinta emisiunea alaturi de iubitul ei, tambalistul Marius Mihalache. „Noi invitam oamenii carora le place sa cante si facem niste exercitii de muzica lautareasca. Totul e foarte frumos, nu trebuie sa fii neaparat talentat sau priceput, totul e de dragul muzicii. E adevarat ca Simona nu s-a descurcat grozav, dar scopul show-ului nu este sa ii punem in situatii dificile pe participanti”, ne-a spus Crina.

„Este o prostie, piesa e Armani-Cavalli”

Contactata telefonic, Simona s-a aratat foarte indignata de faptul ca nu a fost bine inteleasa. „E o mare prostie. Cum sa spun ca o sa cant Cavalli? Piesa este Armani Cavalli. Este o melodie de pe albumul meu dance, compusa de Laurentiu Duta, Mihai Budeanu si Adi Korect, in care eu spun ca nu ma intereseaza banii. M-am saturat ca toata lumea sa spuna tampenii despre mine si o sa fac un mare scandal. Cum adica de ce sunt eu cantareata, dar Crina Matei de ce canta? Nu ii dau ei socoteala de ce cant eu”, ne-a transmis, indignata, blonda, care era oricum prost dispusa din cauza unei dureri de masea.