Simona Secrier, mărturii tulburătoare după moartea lui Mihai Constantinescu: ”Medicii nu mi-au dat nicio speranță”

Publicat: 09/12/2019 | 18:48

Simona Secrier, mărturii tulburătoare după moartea lui Mihai Constantinescu. Văduva artistului a vorbit despre momentele cumplite prin care a trecut după ce Mihai Constantinescu a intrat în comă.

La câteva zile după parastasul de 40 de zile, Simona Secrier a avut puterea să vorbească despre momentele prin care  atrecut după ce Mihai Constantinescu a intrat în comă. Văduva artistului, familia, dar și apropiații au sperat neîncetat într-o minune. (CITEȘTE ȘI: MESAJUL CUTREMURĂTOR APĂRUT PE MORMÂNTUL LUI MIHAI CONSTANTINESCU)

”Am sperat cu toţii, toţi apropiaţii, toţi prietenii… într-o minune! Îl ştiam un tip aşa vesel, de neclintit chiar şi în faţa bolii. Când suferea, nu voia să spună pentru a nu-i încărca pe cei apropiaţi. Când iubeşti pe cineva şi treci prin aşa ceva, este nevoie de foarte multă putere…

Am vorbit cu persoane care au fost în comă şi mi-au spus că ei auzeau, nu puteau să se mişte, dar auzeau. Când am fost la el, am făcut tot posibilul să-l ţin la curent cu anumite lucruri din viaţa noastră. Vorbeam cu el, îi mai citeam rugăciuni sau acatiste. În fiecare zi încercam să fac altceva, ca să nu-l plictisesc. Am încercat să fac tot ce mi-a stat în putinţă.

Medicii nu mi-au dat nicio speranţă de la bun început. Eu am crezut şi m-am rugat… Am sperat toţi într-o minune”, a mărturisit Simona Secrier la Accces Direct.

Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani

Cântăreţul Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani, după ce în luna mai a suferit două stopuri cardio-respiratorii şi a intrat în moarte cerebrală. Considerat una dintre vocile “galeriei de aur“ a muzicii uşoare româneşti, artistul s-a stins din viaţă pe 29 octombrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București. Decesul artistului a fost declarat în jurul orei 19:00, în urma unui stop cardio-respirator, al treilea suferit în decursul celor aproape şase luni de când era internat la Terapie Intensivă. (VEZI ȘI AICI: MIHAI CONSTANTINESCU, MĂRTURISIRI DUREROASE: ”SINGURĂTATEA ÎN DOI E SINISTRĂ…”)

Artistul a fost condus pe ultimul drum, către eternitate, iar toți cei care l-au ascultat și îndrăgit au fost alături de familia greu încercată, împărtășind o durere comună. Cântărețul a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea – Militar, iar zeci de oameni au ținut să participe la tristul eveniment.

Mihaela Constantinescu și Simona Secrier – fosta soție și, respectiv, văduva artistului – s-au susținut reciproc, au stat împreună la căpătâiul bărbatului pe care l-au iubit și pe care, cu siguranță, nu-l vor uita niciodată. De altfel, cele două au o relație excelentă și au purtat, tot timpul, un dialog atunci când în discuție a fost sănătatea cântărețului. I-au fost tot timpul alături la bine, dar mai ales la greu.