Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt invitatele emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 26 octombrie, de la ora 19:00

Publicat: 26/10/2023 | 10:00

Campioanele olimpice la Tokyo 2020 în proba de dublu vâsle feminin, Simona Radiș și Ancuța Bodnar, sunt invitatele emisiunii ,,Drumul spre Paris’’, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.

Româncele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioanele olimpice en titre, au câştigat la începutul anului medaliile de aur în proba de dublu vâsle feminin, în martie 2023, la Campionatele Europene de la Bled (Slovenia).

Cele două sportive au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris după ce au câștigat fără probleme semifinala de la Campionatul Mondial.

Simona Radiș și Ancuța Bodnar au prins biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, după ce au trecut primele linia de sosire în semifinala de la Campionatele Mondiale de canotaj de la Belgrad, în proba de dublu vâsle acum o lună.

„Parisul se vede frumos și se vede foarte aproape. Calificarea este un vis împlinit, a fost obiectivul nostru principal. Bineînțeles că ne dorim să menținem și rezultatul de anul trecut să mai câștigăm un titlu mondial”, au declarat cele două în cadrul emisiunii.

Radiș și Bodnar sunt marile favorite ale cursei de la Paris, iar în cele 45 de minute ale emisiunii vor vorbi despre începuturile lor în acest sport.

Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ va fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.