Simona Pătruleasa, anunț surprinzător! Știrista de la Kanal D îmbracă din nou rochia de mireasă

Publicat: 11/05/2023 | 20:23

Simona Pătruleasa va fi din nou mireasă, la 48 de ani. Frumoasa prezentatoare de la Kanal D a luat pe toată lumea prin surprindere cu anunțul pe care l-a făcut recent. Vedeta a dezvăluit când și unde va avea loc fericitul eveniment din viața ei!

Simona Pătruleasa se poate considera o femeie împlinită! Prezentatoarea știrilor de la Kanal D are o carieră de succes în lumea televiziunii de mai mulți ani, dar și o familie de care este foarte mândră.

Anul acesta, în luna iunie, vedeta și soțul său, Sabin Ivanof, sărbătoresc 15 ani de la nuntă, motiv pentru care au decis să marcheze această zi așa cum se cuvine. Mai exact, vedeta a dezvăluit că va îmbrăca din nou rochia de mireasă.

NU RATA: DE CÂND SUNT PRIETENE, DE FAPT, SIMONA PĂTRULEASA ȘI ANDREEA MARIN + CINE LE-A AJUTAT SĂ ÎȘI CONSOLIDEZE RELAȚIA

Cei doi vor pleca într-o vacanță în locul în care s-au căsătorit, dar de această dată nu vor mai fi singuri ci alături de fetița lor. Simona Pătruleasa își dorește să refacă poza de la fericitul eveniment, împreună cu minunea din viața lor, Ingrid.

„O să mergem și în vacanță în iunie, cred. Împlinim 15 ani de când ne-am căsătorit și mergem acolo în Capri, unde ne-am căsătorit. Am mai fost după nuntă, la un an. După aceea, am mai fost la 10 ani și mergem acum, după 15 ani.

Este locul meu preferat din toată lumea, din tot ce am văzut până acum. (…) Vreau să refac poza de la nuntă. Am rochia de acum 15 ani și vreau să mă îmbrac cu ea și să refacem poza de acum 15 ani.

Să vedem, sper să îmi iasă. Sper. Rochia există, îmi vine bine, pentru că am probat-o. Deci sper să fie frumos.”, a declarat vedeta pentru viva.ro.

Căsnicie de 14 ani cu Sabin Ivanof

Simona Pătruleasa și-a început povestea de dragoste alături de Sabin Ivanof în 2005, iar trei ani mai târziu, ei au decis să se căsătorească. Mai exact pe 20 iulie 2008. În relația lor lucrurile nu au fost tot timpul roz, vedeta a vorbit în cadrul unui interviu mai vechi despre un moment care le-a marcat mariajul.

“Cel mai dificil moment din viața noastră a fost acela în care am aflat că nu pot să rămân însărcinată. A fost un moment dureros și greu.

Mi-am dat seama că nu orice soț, bărbat, poate duce un astfel de moment. Mulți tineri au ajuns să divorțeze din acest motiv, pentru că soții erau copleșiți de toată nebunia asta care înseamnă fertilizare in vitro, drumurile la spital.

Sabin a fost cel care, atunci când eram cu moralul la pământ, m-a susținut și mi-a dat încredere că vom reuși. Și am reușit”, a declarat prezentatoarea.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult