Simona Pătrașc a fost numită de medicii de la Marie Curie „cel mai curajos și mai optimist copil” din câți au văzut. Tânăra a luptat din greu pentru a învinge nemiloasa boala cu care a fost diagnosticată, însă din nefericire eforturile sale au fost în zadar. Producătorii emisiunii Visuri la cheie au fost cei care au anunţat faptul că de azi, Simona este înger.
În 2015, viața Simonei Pătraşc s-a schimbat radical, după ce i s-a descoperit o tumoare agresivă. Țesutul bolnav a fost înlăturat chirurgical, iar toată lumea credea că pericolul a trecut. Din păcate nu a fost aşa. În 2018 a primit vestea că trebuie să renunțe la un picior, pentru a îndepărta orice risc de boală.
Cu un picior amputat și cu dureri greu de suportat, Simona a încercat să îşi continue viaţa cu aceeaşi bucurie.
În urmă cu opt ani, mama Simonei și tatăl vitreg au vândut garsoniera în care locuiau și au început să construiască o casă. Nu au reușit să amenajeze decât două camere, în viitorul garaj al casei, acolo unde au locuit toţi o bună perioadă de timp. Toţi banii familiei au fost cheltuiţi pentru tratamentele Simonei, iar din acest motiv amenajarea casei a fost oprită.
Echipa Visuri la cheie a construit pentru Simona căminul la care tânăra a visat mereu, însă din nefericire, nu s-a putut bucura prea mult de el.
„Anul trecut ne întâmpina cu lacrimi de bucurie și emoție, în ciuda bolii nemiloase care o măcina. Acum trebuie să ne luăm rămas bun de la ea, cu o durere care nu se va stinge curând. Simona Pătraș, căreia echipa Visuri la cheie i-a oferit un nou început în prima ediție a sezonului 8 al emisiunii, s-a stins din viață azi
Echipa emisiunii Visuri la cheie transmite condoleanțe familiei îndurerate. Odihnește-te în pace, Simona!”, a transmis echipa Visuri la cheie.