Simona Ioniță (43 de ani) se află în Italia de aproape 20 de ani. În anul 2004, venise în Mestre (localitate în apropiere de Veneția), neavând intenția de a rămâne pe o perioadă lungă. Avea în plan să lucreze câțiva ani, pentru a-și permite achiziționarea unui autoturism, apoi să se întoarcă în România. Dar, în cele din urmă, ideea de „temporar” s-a transformat în „permanent”. A avut parte și de greutăți. Se angajase ca vânzătoare, dar a fost concediată. Apoi, a ales un alt drum profesional. Iată ce a ajuns să facă acum pentru bani!
În anul 2004, Simona Ioniță, o româncă în vârstă de 43 de ani, avea să părăsească România și să se mute în Italia. Inițial, avea în plan să locuiască și să muncească pe pământul italian câțiva ani, pentru a-și permite achiziționarea unui autoturism. Plecase alături de fratele ei. Doar că planurile s-au schimbat, între timp, și a decis să rămână în Italia. Au trecut două decenii.
„Ideea era să merg la fratele meu, să lucrez câțiva ani, să-mi cumpăr o mașină și apoi să mă întorc acasă. În cele din urmă, nu m-am mai întors”, a povestit Simona, pentru publicația italiană Uomini e Trasporti.
Timp de 17 ani, Simona Ioniță a lucrat ca vânzătoare într-un magazin de accesorii și încălțăminte. În pandemie, românca în vârstă de 43 de ani a avut oportunitatea de a-și schimba domeniul profesional. Așa că a ajuns șoferiță pe TIR! Când ajunsese în Italia, românca a dobândit permisele de conducere pentru camion. Erau necesare, deoarece lucrase la un magazin de fructe și legume. Mulți ani mai târziu, românca a avut posibilitatea să treacă prin schimbarea domeniului profesional mai ușor – având, deja, permis pentru TIR.
Nu regretă, pentru nicio secundă, alegerea făcută. De altfel, mărturisea că ar fi ales mai din timp această meserie, dacă ar fi avut ocazia să se întoarcă în trecut. Conduce un TIR DAF 530. Totodată, a precizat că speră ca, în viitor, femeile să beneficieze de mai multă încredere, atunci când vine vorba despre șofat.
„Ar fi frumos dacă s-ar începe să se acorde mai multă încredere nouă, femeilor, pentru că există riscul de a ne da seama prea târziu că a fost o greșeală să nu facem asta. De exemplu, când căutam de lucru ca șofer, m-am adresat unei companii care a promis că mă va suna înapoi.
Nu au făcut-o, dar odată angajată de compania pentru care lucrez astăzi, m-am trezit că trebuie să merg în aceeași firmă și m-au recunoscut. De atunci știu că proprietarul întreabă des pe șeful meu dacă încă lucrez pentru el, cred că regretă că nu m-a sunat înapoi, dar acum este prea târziu”, mai spunea românca.
Sursă foto: Facebook