Simona Halep, stop joc la Madrid!

Publicat: 11/05/2018 | 09:00
Romania's Simona Halep (FRONT) walks on court during her women's singles match against Russia's Ekaterina Makarova (REAR) on day nine of the 2015 Australian Open tennis tournament in Melbourne on January 27, 2015. AFP PHOTO / GREG WOOD-- IMAGE RESTRICTED TO EDITORIAL USE - STRICTLY NO COMMERCIAL USE
Liderul mondial WTA, Simona Halep a fost învinsă în sferturile turneului de la Madrid, dotat cu premii totale în valoare 6.685.828 euro, de cehoaica Karolina Pliskova în două seturi, 6-4, 6-3.

Simona Halep, câștigătoarea ultimelor două ediții ale turneului de la Madrid, în 2016 și 2017, a fost învinsă surprinzător de Karolina Pliskova, numărul 6 WTA într-o oră și 9 minute, românca suferind astfel prima înfrângere la turneul din capitala Spaniei din 2016 încoace, unde a câștigat 15 meciuri consecutiv, ultimul împotriva surorii gemene a Karolinei Pliskova,  Kristyna.

Simona Halep a început meciul cu break, s-a desprins la 2-0, după care şi-a pierdut serviciul şi a fost egalată (2-2). A condus cu 3-2, dar Pliskova a revenit și  la 3-3 a făcut break-ul,  care a ajutat-o să câștige primul set cu 6-4.

Lidera mondială a început bine setul secund, și-a făcut serviciul, cehoaica a egalat, apoi a făcut și break. Și-a păstrat avantajul până în final și a încheiat meciul cu un break alb (6-3).

În acest meci, Simona Halep a comis 3 duble greşeli şi a avut doar procentaj de 28% pe serviciul al doilea (64% la primul), în timp ce Pliskova a reuşit 2 aşi, a făcut o dublă greşeală și a avut un serviciu foarte bun (procentaj de 80% la primul, 69% la al doilea). Românca a reușit 11 lovituri câștigătoare şi a comis 26 de erori neforţate, în timp ce Pliskova a reuşit 20 de lovituri direct câştigătoare şi a făcut mai puține erori neprovocate: 16.

Este primul meci din circuitul profesionist pe care Karolina Pliskova îl câștigă în fața  Simonei Halep, care are  are acum 6-2 în meciurile directe. Cehoiaca o mai învinsese doar în Fed Cup, în 2016, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2.

În semifinale, Karolina Pliskova o va întâlni pe Petra Kvitova, jucătoare care  atrecut în sferturi de Daria Kasatkina.  În cealaltă semifinală, Caroline Garcia o va înfrunta pe câștigătoarea din Maria Sharapova-Kiki Bertens.

În ciuda eliminării din sferturi, Simona Halep îşi păstreză poziţia de lider mondial, după ce  numărul 2 mondial, daneza Caroline Wozniacki, singura care o putea detrona, a fost învinsă în optimi de Kiki Bertens, 6-2, 6-2.

Pentru parcursul la acest turneu, jucătoarea noastră  primește un cec de 149.390 euro şi 215 puncte WTA.