Simona Halep (31 de ani) și Toni Iuruc (43 de ani) sunt în convalescență după divorț! Nu și-au găsit, încă, partener oficial. Mai au, clar, de tras! Afaceristul pare, în continuare, neliniștit și frâmântat, în timp ce ex-liderul WTA încearcă, pe cât posibil, să mascheze durerea care o poartă în suflet, probleme având atât pe plan personal, cât și în carieră. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, cele mai recente imagini cu fostul cuplu.
Simona Halep și Toni Iuruc și-au spus adio pe 8 septembrie, după nici un an de mariaj. Separarea a fost oficializată o lună mai târziu, la notar. Ulterior, campioana de la Wimbledon a fost depistată pozitiv la un control efectuat la US Open 2022. Este, însă, susținută de familie și apropiați, care fac tot posibilul să-i ridice moralul. Sâmbătă seară, fotoreporterii CANCAN.RO au întâlnit-o la Oliveto, un local select din zona Pipera. Nu singură, ci alături de o brigadă calificată, din care făceau parte inclusiv fratele și cumnata ei.
Grupul a avut motiv de sărbătoare, la masa lor tronând veselia și voia bună. Dar și savurosul Martini Fiero! Simona Halep s-a integrat de minune în atmosferă, însă nu a avut lângă ea un potential pretendent. Semn că, încă, nu a trecut peste divorțul de Toni Iuruc. Evită, pentru moment, să înceapă o nouă relație. Într-un final, ex-liderul WTA s-a retras acasă, alături de frate, cumnată și încă un cuplu.
Paparazzii CANCAN.RO au dat nas în nas, vineri seară, și cu Toni Iuruc. Față de Simona Halep, care avea lângă ea cele mai dragi persoane, afaceristul era singur-cuc. După ce s-a relaxat la Uanderful, s-a dus la o benzinărie, unde a alimentat și a cumpărat mai multe articole pentru deszăpezit. S-a chinuit minute în șir să deschidă capota mașinii, dar nu a reușit. Într-un final s-a retras, la rândul lui, acasă. Însă, spre deosebire de fosta lui soție, neînsoțit. Bărbatul a părut îngândurat, semn că divorțul îl macină și în prezent.
În concluzie, ceea ce presupune a fi un nou început, plin de provocări, se dovedește, în realitate, o perioadă destul de dificilă pentru Simona Halep și Toni Iuruc, care acum pare că resimt și mai mult efectul divorțului. Clar, încă duc o luptă înăuntrul lor. Sunt, încă, în convalescență în condițiile în care nu și-au găsit parteneri.
Simona Halep și Toni Iuruc s-au civil căsătorit civil pe 15 septembrie 2021, după care mirii s-au prezentat la Fratelli, un local select din Mamaia, pentru o petrecere de lux. Printre artiştii care au întreţinut atmosfera la nuntă s-au numărat Loredana, Holograf, dar și trupa de muzică macedonească Pindu. La petrecere au participat în jur de 300 de persoane.
Toni Iuruc este, clar, un ghinionist în dragoste. Omul de afaceri este atins de blestemul mariajelor, toate eșuate într-un interval relativ scurt de ani. Simona Halep este ultima „mireasă” dintre cele trei pe care machedonul le-a avut și pe care, din nefericire pentru el, le-a pierdut.
Toni Iuruc a mai fost însurat de două ori, până să o cunoască pe Simona Halep. Alina a fost prima soție a afaceristului, dar legătura lor nu a durat prea mult. Liana a fost cea de-a doua parteneră în acte a lui Toni Iuruc. Au făcut doar cununia civilă, însă legătura s-a rupt rapid.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.