Simona Halep și-a întrerupt antrenamentul de dinaintea turneului din China din cauza unor dureri de spate
Antrenamentul liderului WTA, Simona Halep, de dinaintea debutului la turneul de la Wuhan din China a fost întrerupt, duminică, pentru câteva minute după ce sportiva din România a acuzat dureri de spate.
Liderul mondial a ieşit pe teren pentru a se obişnui cât mai mult cu suprafaţa şi condiţiile de joc, însă, la un moment dat, Simona Halep şi echipa sa au fost nevoiţi să oprească şedinţa de pregătire. Și asta pentru că românca a acuzat dureri la spate. Sportiva a avut nevoie de o pauză de câteva minute, în care membrii staff-ului său s-au ocupat de problema fizică. (CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP, ȚINUTĂ DE SENZAȚIE ÎNAINTEA TURNEULUI DE LA WUHAN. ”EȘTI PRINȚESA NOASTRĂ FRUMOASĂ”, AU SPUS FANII)
Simona Halep și-a continuat antrenamentul
Simona Halep şi-a continuat apoi antrenamentul la care a fost însoţită de Teo Cercel, Andrei Cristofor şi William Birău, cel mai nou component al echipei sale. Calificată direct în turul al doilea al turneului la care nu e însoţită de Darren Cahill, românca așteaptă meciul dintre slovacele Magdalena Rybarikova (35 WTA) şi Dominica Cibulkova (30 WTA) pentru a-şi afla prima adversară din sezonul de hard asiatic. (VEZI ȘI: SIMONA HALEP A DECLARAT PENTRU REUTERS: ”VISUL MEU A FOST SĂ AJUNG NR. 1 ȘI AM REUȘIT”!)
Turneul de la Wuhan este dotat cu premii în valoare de 2.746.000 de dolari. După încheierea acestui turneu, Simona Halep va participa și la turneul de la Beijing, între 1-7 octombrie.