Simona Halep se califică fără emoții în turul trei la Roland Garros!
Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat în turul trei al turneului de la Roland Garros.
În vârstă der 26 de ani, Halep, numărul unu mondial a învins-o pe americanca Taylor Townsend, cu scorul de 6-3, 6-1, și s-a calificat în turul trei al turneului unde o va întâlni pe Andrea Petkovic. În vârstă de 30 de ani și numărul 107 WTA, Andrea Petkovic a trecut în turul doi de Bettanie Mattek Sands cu scorul de 6-0, 7-6.
Față de meciul de debut de la aceată ediție a turneului de la Roland Garros, când a pierdut primele cinci game-uri, Simona Halep a intrat mult mai concentrată în meci contra lui Towsend și a reușit să impună ritmul și să-și arate forța, distanțându-se impediat la 4-0. Simona Halep și-a adjudecat primul set după doar 37 de minute de joc cu scorul de 6-3.
Românca a încpeut în forță și actul secund, fiind mult mai agresivă impunându-se lejer cu 6-1.
„Faptul că, deși ritmul a fost diferit față de primul meci, am reușit să lovesc destul de bine, chiar dacă unele mingi mă săreau și mi-au venit deasupra umărului. A fost greu să dau returul pentru că a venit cu efect invers fiindcă e stângace, nu prea am jucat cu astfel de jucătoare până acum. Cred că primul serviciu nu mi-a mers foarte bine, dar al doilea a fost destul de ok, nu mi-a făcut puncte pe serviciul doi și am putut să țin mingea apoi în teren, cred că am mers la fileu destul de des și cred că spre finalul setului doi am mișcat-o destul de mult, ceea ce trebuia să fac mai mult în timpul primului set”, a declarat Simona Halep după meci.