Simona Halep s-a calificat în turul 3 la Roland Garros. Urmează Petkovic
Simona Halep a învins-o, joi, pe Taylor Townsend, despre care se spune că va deveni următoarea Serena Williams, în două seturi și a pășit în turul al 3-lea la Roland Garros. Halep a depășit-o ușor pe Taylor, 6-3, 6-1.
Adversara de azi a Simonei Halep se află pe locul 72 WTA.
Cele două s-au întâlnit pentru a doua oară în circuit, precedenta partidă având loc la Cincinnati, anul trecut, meciul având aceeași soartă, 6-4, 6-1 pentru Halep.
Pentru accederea în turul 3, Simona Halep şi-a asigurat 130.000 de euro şi 130 de puncte WTA.
Simona Halep va juca următoarea partidă cu Andrea Petkovic, din Germania, locul 107 în clasamentul WTA. Partida urmează să se dispute sâmbătă, iar ora de start va fi anunțată în cursul zilei de vineri. Halep și Petkovic s-au mai întâlnit de șapte ori până acum, iar Simona conduce cu 6-1 la “directe”.