Simona Halep s-a calificat în optimile US Open 2021

De: Cancan
Publicat: 03/09/2021 | 21:04

Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, s-a calificat în optimile de finală ale US Open 2021, după ce a învins-o cu scorul de 7-6 (11), 4-6, 6-3, pe Elena Rybakina din Kazahstan, aflată pe locul 20 WTA.

Pentru Simona Halep, care împlinește în această lună 30 de ani, este a treia oară când reușește să ajungă în această fază a competiției de grand slam găzduită de New York.

Anul trecut, Simona Halep nu a participat la US Open, turneul fiind câștigat de Naomi Osaka.

După ce mai bine de trei luni a fost nevoită să stea departe de teren din cauza unei rupturi musculare, Simona Halep a venit la US Open 2021 după un meci pierdut la un Montreal și un meci câștigat la Cinncinati, competiție din care însă s-a retras din cauza unei noi accidentări.

Cu obiectivul unei prestații cât mai bune la US Open, Simona Halep a trecut în primul meci jucat la Flushing Meadows de una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, italianca Camila Giorgi. În următoarea rundă, sarcina româncei a fost mai ușoară și a trecut fără dificultăți de Kristina Kucova din Slovacia.

Pentru prezența în optimile de finală, Simona Halep va fi recompensată cu 265.000 dolari americani și 240 puncte WTA. În următorul tur, Halep va întâlni câștigătoarea meciului dintre ucrainianca Elina Svitolina, favorită numărul 5, și Daria Kasatkina, a 25-a favorită a turneului.

Sursa foto: Arhiva Cancan