Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în finala turneului de la Doha, după ce a învins-o pe Elina Svitolina (7 WTA), scor 6-3, 3-6, 6-4.
Halep și-a adjudecat primul set într-o manieră destul de lejeră, după doar 39 de minute. Românca a făcut break-ul la scorul de 1-1 și a servit ideal până la finalul actului, impunându-se cu scorul de 6-3.
În actul secund, lucrurile s-au inversat, iar Svitolina a fost cea care a făcut break la 1-1 și, mai apoi, la 5-3. Ucraineanca a trimis partida în decisiv, acolo unde a câștigat pe serviciul Simonei încă din primul game. Momentul cheie a avut loc la scorul de 4-1 pentru Svitolina, când Simona a salvat trei mingi de break și a rămas în meci, câștigând ulterior pe serviciul adversarei și restabilind egalitatea. Imediat, Halep a făcut break-ul și a închis jocul, calificându-se în prima finală a unui turneu din 2019.
„Cu inima mea şi cu mintea, nu am renunţat. E o adversară foarte puternică, e probabil cel mai bun meci făcut de mine până acum, sunt fericită că nu am simţit oboseala şi că am mers până la capăt. Am amintiri grozave de la acest turneu, mă bucur că joc din nou finala aici şi că joc pentru acel trofeu frumos. Le mulţumesc fanilor!”, a declarat constănţeanca, după meci.
În finală, Halep o va înfrunta pe câștigătoarea duelului dintre Angelique Kerber (6) și Elise Mertens (21 WTA). Ultimul act va avea loc sâmbătă.