Simona Halep (31 de ani) încă așteaptă decizia tribunalului Sport Resolutions, în cadrul căreia a fost audiată la finalul lunii iunie. În ultimele zile au apărut mai multe zvonuri legate de viața personală a campioanei noastre. Mai exact, s-a tot vorbit despre faptul că Simona ar avea o relație cu tenismenul Joao Monteiro (29 de ani). Pentru a spulbera orice fel de speculații, constănțeanca a transmis un mesaj clar prin intermediul rețelelor de socializare.
La mai bine de două luni de când a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions, Simona Halep încă așteaptă verdictul final. În ciuda faptului că nu traversează o perioadă deloc bună pe plan profesional, în ultimele zile s-a tot vorbit că sportiva și-ar fi găsit din nou fericirea în brațele unui bărbat.
(CITEȘTE ȘI: Simona Halep și-a concediat iubitul prin sms. Cine a fost în spatele deciziei care a făcut-o să își schimbe cariera)
Mai exact, presa a speculat pe seama unei relații pe care Simona Halep ar avea-o cu tenismenul portughez Joao Monteiro. Cei doi s-au antrenat destul de des împreună în ultima perioadă, ba chiar lusitanul a fost surprins recent, în timp ce se distra alături de prieteni ai Simonei, la un eveniment organizat în Mamaia. Astfel, zvonurile legate de o posibilă relație între cei doi au împânzit presa din țara noastră.
Pentru a clarifica întreaga situație, Simona Halep a făcut un anunț prin intermediul rețelelor de socializare. Sportiva a transmis că Joao Monteiro este doar partenerul ei de antrenament, nefiind nimic mai mult între ei.
„Am tot citit articole inventate de relaţia mea cu Joao, este partenerul meu de antrenament şi nimic mai mult. Multumesc”, a scris Simona Halep pe Instagram.
Simona Halep a ajuns în acest moment pe locul 1.140 WTA, iar peste câteva săptămâni ea va fi ștearsă din clasament. În aceste condiții, după ce va scăpa de suspendare, românca va mai putea participa în cadrul turneelor WTA și cele de Grand Slam doar în baza unor wild carduri.
În plus, Simona va mai avea parte de o restricție și în această situație. Mai exact, potrivit regulamentului, o jucătoare nu poate primi mai mult de șase wild carduri (trei pe tablourile principale și trei în calificări), într-un sezon, la turneele WTA 1000, WTA 500 și WTA 250. Totodată, Simona va putea beneficia de maximum trei wild carduri la turneele din seria WTA 125. Restricția nu vizează însă cele patru turnee de Grand Slam din fiecare an. Astfel, la un simplu calcul se poate observa că Simona va putea beneficia de 10 invitații pe tablourile principale, mai exact 6 la competițiile WTA și 4 la Grand Slam-uri, dar și trei în calificări.
Pentru a urca în clasamentul mondial, Simona Halep va trebui să obțină rezultate foarte bune în cadrul turneelor la care va participa după primirea unui wild card. Totuși, campioana noastră are parte și de vești bune. Fiind fost lider WTA și câștigătoare de Grand Slam, ea va putea primi mai ușor wild cardurile respective, deoarece regulamentul îi obligă pe organizatorii turneelor să rezerve invitații pentru aceste jucătoare.