Simona Halep, prima reacție după caricatura celor de la Charlie Hebdo

Publicat: 15/06/2018 | 11:07

O caricatură cu Simona Halep apărută în revista franceză de satiră Charlie Hebdo a stârnit numeroase controverse. Desenul apărut în ediția tipărită a Charlie Hebdo o înfățișează pe Simona Halep încercând să vândă la fier vechi trofeul câștigat la Roland Garros.   

Simiona Halep a fost vineri dimineaţă (15 iunie) la Otopeni, ca să susțină echipa de hochei care îi poartă numele, o echipă formată din fete. Tenismena a fost întrebată ce părere are despre caricatura făcută de cei de la Charlie Hebdo. „O româncă a câștigat la Roland Garros”, scrie Charlie Hebdo desupra caricaturii cu Simona strigând „Fier vechi, fier vechi”

Nu vreau să comentez acest lucru. Nu sunt în măsură să zic nimic despre asta”, a spus Halep, referitor la caricatura din Charlie Hebdo.

Desenul a stârnit revoltă printre români. Gluma a fost interpretată drept un atac grosolan la adresa campioanei de la French Open. Pe de altă parte, sunt voci care susțin faptul că Charlie Hebdo ar încerca, de fapt, să ironizeze modul în care francezii îi percep pe români și că ar fi mai degrabă o ironie la adresa societății franceze.

Angie Voicu