Compatrioata noastră Simona Halep a urcat o treaptă în ierarhia mondială WTA după parcursul pe care l-a avut la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Biletul Zilei » Ieri a fost „verde” » Astăzi pariem „safe” pentru un nou profit!
Faza semifinalelor pe care a atins-o la Melbourne a fost suficientă pentru Simona Halep să urce un loc în clasamentul WTA, constănțeanca fiind de astăzi locul 2 mondial.
Semifinalistă la Melbourne, australianca Ashleigh Barty și-a păstrat poziţia de lider, cu un avans de peste 2.200 de puncte faţă de compatrioata noastră. La rândul ei, Simona Halep are cu 800 de puncte peste a treia clasată, cehoaica Karolina Pliskova.
Învingătoarea de la Melbourne, americanca Sofia Kenin a reușit un salt de opt locuri în clasamentul WTA, ajungând pe locul 7 în timp ce învinsa sa din ultimul act de la Australian Open a urcat de pe locul 32 pe locul 16.
În schimb, câștigătoarea 2019 de la Melbourne, japoneza Naomi Osaka a căzut șase locuri în clasamentul mondial WTA, fiind acum pe locul 10.
În altă ordine de idei, România are alte două jucătoare în top 100. Este vorba de Sorana Cîrstea, care a urcat cinci locuri şi se află pe 69, şi Ana Bogdan, pe 90, aceasta din urmă făcând un salt de opt poziţii în ierarhia feminină mondială.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Ashleigh Barty (Australia)- 8.367 puncte
2 (3). Simona Halep (România)- 6.101
3 (2). Karolina Pliskova (Cehia)- 5.290
4 (5). Elina Svitolina (Ucraina)- 4.775
5 (7). Belinda Bencic (Elveţia)- 4.675
6 (6). Bianca Andreescu (Canada)- 4.665
7 (15). Sofia Kenin (SUA)- 4.495
8 (10). Kiki Bertens (Olanda)- 3.965
9 (9). Serena Williams (SUA)- 3.915
10 (4). Naomi Osaka (Japonia)- 3.626