Simona Halep a impus două reguli extrem de stricte invitaților săi. Tenismena se va căsători miercuri, 15 septembrie, la ora 16.
Cununia civilă dintre fostul lider mondial și logodnicul ei, Toni Iuruc, este programată miercuri, de la ora 16:00, la Constanța. Petrecerea se va ține la clubul Fratelli din Mamaia, patronat de nașul de nuntă, Dani Caramihai.
Simona Halep-Iuruc, așa cum se va numi sportiva după nuntă, a impus două reguli draconice la eveniment, conform sursei citate. În primul rând, le-a transmis invitaților că nu au voie să vină cu telefoane mobile sau alte dispozitive de înregistrat. Apoi, le-a interzis acestora să aducă cadouri sau daruri în bani.
Pe 7 septembrie, la revenirea în țară după participarea la US Open, Simona a vorbit despre pasul important pe care-l va face miercuri: „E un eveniment frumos, am emoții, dar sunt diferite (față de cele din tenis, n.r.). E un pas foarte important, sunt bucuroasă că se întâmplă”.
Președintele Klaus Iohannis va fi și el prezent la marele eveniment.