Simona Halep, nominalizată de WTA la titlul de cea mai bună jucătoare în 2018!
Cei de la WTA au anunţat nominalizările pentru premiile acordate la final de sezon. Simona Halep a fost nominalizată la titlul pentru cea mai bună jucătoare a anului, iar Mihaela Buzărnescu este candidată la „Revelaţia sezonului”.
Pe lângă jucătoarea de tenis din România, pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lumii, au mai fost nominalizate Angelique Kerber, Naomi Osaka, Caroline Wozniacki şi Petra Kvitova.
Pe de altă parte, Mihaela Buzărnescu a fost nominalizată şi ea la titlul de „Revelaţia sezonului”. Românca se va lupta pentru acest trofeu cu Amanda Anisimova, Danielle Collins, Sofia Kenin şi Aryna Sabalenka. Câştigătoarele vor fi anunţate pe 19 octombrie, la Singapore.
În altă ordine de idei, Simona Halep a început luni, săptămâna cu numărul 49 în fruntea clasamentului WTA. Avantajul ei a scăzut de la 2.451 la 931 de puncte faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki, după China Open. Finalistă anul trecut la Beijing, competiţie după care a urcat în premieră pe locul I WTA, Halep a abandonat în turul I la ediţia din acest an, în meciul cu Ons Jabeur, şi a pierdut în clasament 640 de puncte. În schimb, Wozniacki s-a impus în finala de duminică, după ce a fost eliminată anul trecut în optimi, câştigând astfel 880 de puncte prin victoria din acest an. În total, Halep a pierdut 1.520 de puncte faţă de Wozniacki după China Open. Învinsă de Wozniacki în ultimul act al China Open, letona Anastasija Sevastova a urcat de pe locul 20 pe locul 12, cel mai bun din carieră, cu 3.240 de puncte.