Suspendarea drastică primită de Simona Halep (31 de ani) a produs un val de reacții în lumea sportului mondial. În ciuda faptului că mulți și-au arătat susținerea față de campioana noastră, au existat și voci care au criticat-o. Printre cei care au taxat-o pe româncă se numără și fosta mare jucătoare Serena Williams. Simona nu a rămas însă datoare și le-a dat o replică acidă contestatarilor săi.
În urmă cu mai bine de o săptămână, Simona Halep a primit decizia în cazul său de dopaj. Din păcate, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a suspendat-o pe campioana noastră pentru o perioadă de 4 ani din toate competițiile.
(NU RATA: Simona Halep e bună de plată! A mai fost dată o sancțiune, pe lângă suspendarea pentru dopaj)
Pedeapsa drastică primită de Simona Halep a produs o serie de discuții și polemici în lumea sportului mondial. În ciuda faptului că românca a primit susținere din partea multor personalități ale tenisului și nu numai, au existat și voci care au criticat-o. Printre cei care au taxat-o pe campioana noastră se numără și Serena Williams, cea care a avut o postare cu subînțeles pe rețelele de socializare la scurt timp după aflarea deciziei în cazul Simonei Halep. Fosta mare jucătoare a făcut aluzie la finala de la US Open 2019, atunci când Simona a învins-o fără drept de apel. „8 e un număr mai bun”, a scris Serena Williams. Acea înfrângere a fost o adevărată lovitură pentru americancă. Cu o victorie în finala de la US Open 2019, Serena ar fi ajuns la 24 de trofee de Grand Slam și ar fi egalat-o pe Margaret Court în topul celor mai titrate jucătoare din toate timpurile. În afară de Serena Williams, Eugenie Bouchard și Nicole Gibbs au avut și ele reacții negative la adresa campioanei noastre.
Deranjată de comentariile răutăcioase făcute la adresa sa, Simona Halep le-a dat o replică acidă contestatarilor săi. Campioana noastră a subliniat că cele care au vorbit-o de rău sunt doar jucătoare care au fost învinse de ea pe teren, acestea arătându-și acum frustrările. Totuși, declarația Simonei face aluzie directă la Serena Williams, cea care nu s-a împăcat nici până acum cu înfrângerea din finala de la US Open 2019.
„Cred că toată lumea are dreptul să mă judece pentru că instanța a decis că eu sunt vinovată în acest caz. Cineva mi-a spus că acele jucătoare fac comentarii pline de ură la adresa mea pentru că le-am bătut”, a declarat Simona Halep.