Simona Halep, în finală la Wimbledon. Prima reacție a sportivei românce: „E o senzaţie uimitoare, mă simt foarte bine!”
Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) s-a calificat, joi, în finala de la Wimbledon 2019 şi, la finalul partidei în care a învins-o fără drept de apel pe Elina Svitolina, 6-1, 6-3, s-a declarat fericită şi emoţionată pentru calificarea în ultimul act.
„E o senzaţie uimitoare, mă simt foarte bine, dar sunt emoţionată. E unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea. Vreau să mă bucur de tenis, sunt fericită că am ajuns în finală. N-a fost chiar atât de uşor pe cât o arată scorul, am avut game-uri lungi. E mereu dificil contra ei, dar cred că am stat bine din punct de vedere tactic„, a spus Simona Halep, joi, după meciul cu Svitolina, la Eurosport.
În ceea ce priveşte finala, Simona a spus: „Am mai multă experienţă (n.r. – faţă de semifinala din 2014, pierdută cu Eugenie Bouchard), sunt pozitivă pe teren, nu mai renunţ. Am învăţat foarte multe lucruri. Încerc să fiu cea mai bună versiune a mea, să dau totul, să lupt. Nu contează cu cine va fi finala, joc pe terenul central de la Wimbledon şi nu pot cere mai mult„.
În finală, Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea partidei Serena Williams – Barbora Strycova.