Simona Halep împlineşte miercuri 26 de ani. Cum sărbătoreşte sportiva
Românca a declarat că nu face o dramă din această înfrângere:”Nu am mai jucat de vreo lună. Este greu să revii şi să joci meciuri. Este greu să intri în ritm în câteva ghemuri. Poate a fost o greşeală că nu am jucat, dar aveam nevoie de odihnă după US Open. Cred că Daria a jucat foarte bine şi i-a ieşit totul. Dar nu a fost cea mai bună zi a mea. Este greu, dar iau lucrurile aşa cum sunt. Nu este nicio dramă. Dar cu siguranţă voi discuta despre acest meci şi voi învăţa multe din el„, a spus ea.
Potrivit News.ro, după această întâlnire, sportiva a fost sărbătorită de mama ei, Tania, şi de membrii echipei, antrenorul Andrei Pavel, preparatorul fizic Teo Cercel şi fizioterapeutul Ştefan Şodolescu. Jucătoarea a primit un „mesaj” la aniversare şi de la nepoţica ei.