Asta-i viața ce îi place, printre fiare și betoane! Simona Halep face bani din tenis, iar soțul Toni Iuruc îi investește în construcții

Publicat: 19/02/2022 | 23:40

Greu i-a fost Simonei Halep la Dubai, unde avea să piardă în fața letonei Ostapenko, nimeni alta decât jucătoarea care-i „fura” titlul de Mare Șlem în 2017, de la Roland Garros! O așteaptă turneul de la Doha, dar și un soț grijuliu, Toni Iuruc, care nu-și mai vede capul de afaceri, de la începutul anului. Dar o va primi, în mod cert, pe Simona cu brațele deschise și plin de iubire. Până atunci… CANCAN.RO are imaginile care-l surprind pe Toni pe șantier, pentru bunăstarea familiei!

Toni Iuruc umblă printre fiare și betoane, e atent la toate, trebuie să-i iasă exemplar, pentru că profitul de acolo vine! A investit și-n construcții și nu poate sta deoparte de afacerea pe care o vrea înfloritoare. Asta în timp ce Simona aduce banii de la ”fileu”, chiar dacă mai și pierde și nu vede întotdeauna potul cel mare. Nu-i o problemă, a fost de atâtea ori cu trofeul deasupra capului. Are 30 de ani și o viață uriașă în ale tenisului în spate.

(CITEȘTE ȘI: AFACERILE L-AU BĂGAT ÎN CORZI! TONI IURUC, SOȚUL SIMONEI HALEP, ȘI-A “MUTAT” BIROUL LA TERASĂ)

Toni Iuruc a plecat la treabă! Va inspecta șantierul în care a investit (Foto: CANCAN.RO)

Vine turneul de la Doha, încă un hop. Acasă o așteaptă Toni. El are mai multe hopuri. Toată ziua-i pe șantier, dă indicații, supervizează. Dar îi și place, se vede cu ochiul liber, inclusiv în imaginile pe care CANCAN.RO vi le prezintă. Toni a ajuns grăbit la locul faptei, a ”sărit” din mașină și a pătruns pe șantier. A văzut ce și cum, a dat indicații. A discutat cu șefii, cu muncitorii. Totul, OK. Așa că nu i-a mai rămas decât să revină la mașina parcată în apropiere și a plecat.

Ce avere are Toni Iuruc, soțul Simonei Halep

Toni Iuruc activează în domeniul imobiliarelor, ca antreprenor. Soțul Simonei Halep deține mai multe imobile date spre închiriere, sub formă de birouri sau chiar spații de locuit. Averea sa ar ajunge la câteva milioane bune de euro. Toni Iuruc ar fi fost ajutat, în majoritatea afacerilor sale, de către mama sa, Genica Iuruc.

Toni Iuruc inspectează șantierul și primește toate detaliile (Foto: CANCAN.RO)

Soacra Simonei Halep conduce o firmă care are în proprietate mai multe spații din București pe care, din câte se pare, le-ar închiria. În plus, ar mai deține și un bloc întreg pe Aleea Privighetorilor, în apropiere de Grădina Zoologică din Băneasa, dar și câteva terenuri în Otopeni, unde ar fi construit o clădire de birouri și un spațiu de depozitare.

(NU RATA: DRAMA DIN VIAȚA LUI TONI IURUC, SOȚUL SIMONEI HALEP. S-A AFLAT SUFERINȚA PE CARE O TRĂIEȘTE ÎN SECRET!)

În afară de afacerile imobiliare, Toni Iuruc este și un pasionat al mașinilor de lux. Numărul lor nu se știe exact, dar valoarea bolizilor s-ar ridica la alte câteva sute de mii de euro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult