Simona Halep este nevoită să participe la turneul de la Moscova pentru a nu fi amendată de WTA
Simona Halep a ajuns să joace la Moscova, între 15 şi 20 octombrie, cu o săptămână înaintea Turneului Campioanelor, pentru a nu încălca regulamentul şi a fi amendată de WTA.
Regulile circuitului feminin spun că jucătoarele din top 10 WTA au obligaţia de a participa la cel puţin două turnee Premier în fiecare an, iar până la finalul lui septembrie Stuttgart fusese singura competiţie de acest nivel la care liderul mondial luase parte. (CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP A ÎMPLINIT 27 DE ANI! CE CADOU A PRIMIT SPORTIVA DE ZIUA EI)
Cum până la finalul acestui sezon doar Moscova se mai înscrie în categoria Premier, constănţeanca nu a avut practic de ales. Astfel, cu o săptămână înaintea Turneului Campioanelor, Halep va merge să joace la Kremlin Cup, competiţie pe care a câştigat-o acum cinci ani, dar la care nu a mai evoluat în ultimul timp.
Simona Halep a vorbit despre alegerea de a juca la Moscova
Imediat după înfrângerea din primul tur de la Wuhan, 0-6, 5-7 cu Dominica Cibulkova, Simona Halep a vorbit despre schimbarea de strategie pe care a pus-o la cale pentru finalul anului şi a dezvăluit că motivul din spatele alegerii de a juca la Moscova e legat de dorinţa de a mai avea meciuri în picioare înainte de Turneul Campioanelor de la Singapore. (VEZI ȘI: SIMONA HALEP A FOST ELIMINATĂ DE LA WUHAN! PRIMA DECLARAȚIE, DUPĂ CE A FOST ÎNVINSĂ DE TENISMENA DOMINIKA CIBULKOVA)
„Am cerut wild-card la Moscova pentru că am vrut să schimb ceva înainte de Turneul Campioanelor, unde în ultimii doi-trei ani am fost eliminată încă din grupe. Nu ţin la locul unu mondial. Dacă voi fi lider mondial, foarte bine, dar nu mă gândesc la asta. Vreau doar să joc cât mai bine şi am simţit nevoia de a schimba ceva„, a explicat liderul mondial, la finalul meciului pierdut cu Cibulkova.