Simona Halep, după victorie: ”Am simțit că nu mai pot respira!” VIDEO
Simona Halep a câștigat primul turneu de Grand Slam din carieră, învingând-o pe Sloane Stephens, în trei seturi. După ce anul trecut a pierdut incredibil trofeul, în fața lui Ostapenko, acum nu a mai ratat.
Ce a declarat campioana nostră, după ce și-a îndeplinit un vis.
”Vreau să vă mulţumesc tuturor! A fost minunat! În ultimul game am simţit că nu mai pot respira. Am încercat să nu mai repet ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat acest lucru aici. Parisul este un oraş special pentru mine”, a spus Simona Halep.
“Sloane Stephens este o jucătoare foarte bună, foarte puternică. Mi-am spus că trebuie să mă bucur de moment şi să joc”, a spus Simona Halep după ce a câştigat primul titlu de Grand Slam.