Simona Halep a declarat, vineri noapte, după ce s-a calificat în semifinalele turneului de la Cincinnati trecând de Lesia Ţurenko, într-un meci în care în primul set a fost condusă cu 4-1, că a avut noroc că Darren Cahill a venit pe teren în acel moment critic şi i-a spus cum să procedeze în continuare, ceea ce i-a schimbat jocul şi i-a adus apoi victoria.(CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP S-A CALIFICAT ÎN SEMIFINALELE TURNEULUI DE LA CINCINNATI!)
„Am avut noroc cu on-court coaching, pentru că cred că am schimbat jocul după ce a venit Darren pe teren şi mi-a spus ce să fac. Eu eram puţin obosită pentru a mă putea concentra şi am pierdut primele ghemuri fără să gândesc ce făceam pe teren. Lesia este o adversară dificilă, este greu să joc împotriva ei. Am jucat mai demult împotriva ei şi nu ştiam la ce să mă aştept. Sunt foarte fericită. Am jucat două meciuri în aceeaşi zi şi le-am câştigat”, a spus Halep în interviul de la finalul meciului cu Ţurenko.
Super-Simo a menţionat că speră să nu se mai întâmple să fie nevoită să joace două meciuri în aceeaşi zi. „Nu se întâmplă prea des să joc două meciuri într-o zi, dar am făcut-o săptămâna trecută, aşa că m-am obişnuit. Sper ca în viitor să nu se mai întâmple, dar nu putem opri ploaia, astfel că pentru toţi a fost la fel, nu o să mă plâng, dar a fost o zi grea„.
Halep, care a obţinut calificarea într-o oră şi 17 minute, a fost condusă cu 4-1 în primul set. Pentru româncă a fost al doilea meci al zilei, din cauza programului perturbat de ploaie ea fiind nevoită să joace două pe zi. Ea a învins-o în turul trei pe sportiva australiană Ashleigh Barty, numărul 16 mondial, scor 7-5, 6-4, într-o oră şi 29 minute. Simona Halep a fost semifinalistă la Cincinnati în 2016 şi finalistă în 2015 şi în 2017.(NU RATA, AICI: FILMĂRI-BOMBĂ CU DOI FOTBALIȘTI DIN LIGA I ÎNTR-O CAMERĂ DE LA INTERCONTINENTAL: ”ERAU PRAF, LEȘINAȚI! AU ADORMIT ÎNAINTE SĂ…”)