Simona Halep, despre decizia de a continua fără antrenor: ”Trebuie să fiu mai responsabilă!”

De: Cancan
Publicat: 23/11/2018 | 22:36
Simona Halep, despre decizia de a continua fără antrenor

Simona Halep a declarat, vineri, la Timișoara, că nu intenționează să-și ia un nou antrenor în perioada următoare. Sportiva spus că va trebui să fie mai “responsabilă” și să ia “deciziile necesare și potrivite”, transmite corespondentul Mediafax. Întrebată cum vrea să se perfecționeze, sportiva a precizat: “Tot timpul avem de lucrat și de perfecționat. Nu mă consider o persoană perfectă, mai am multe de făcut. Mi-aș dori să progresez și în tenis, pentru că sunt multe lucruri la care aș vrea să fiu mai bună, pe parte personală, pe partea emoțională, psihologică. Foarte, foarte multe și am energia necesară să fac acest lucru”. 

Simona Halep a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Simona a afirmat că și-ar dori ca echipa României de tenis feminin să le bată pe jucătoarele Cehiei în turul I din Grupa Mondială la Fed Cup, pe 9 și 10 februarie. Ea a afirmat și că printre obiectivele ei de anul acesta a fost și cel referitor la echipa de Fed Cup. “Nu va fi ușor, ele au câștigat de câteva ori trofeul, însă dacă o să fim relaxate și cu încredere, eu cred că orice este posibil”.

Simona Halep a vorbit și despre problemele de sănătate pe care le are, precizând că momente nu are niocio durere la coloană. “Eu sper să fi trecut și sper să încep cu bine și fără probleme. Va fi un an mai greu”. 

Întrebată dacă Boris Becker se numără printre favoriți pentru a o antrena, după despărțirea de Darren Cahill, Simona Halep a afirmat că nu s-a gândit la această variantă. “Nu știu ce să răspund ( – întrebată dacă se simte destul de sigură pe ea să meargă fără antrenor în primele turnee -n.r.), pentru că de mult nu am mai fost fără antrenor. Va fi greu, cu siguranță, rutina se schimbă, va trebui să fiu mai responsabilă pe anumite lucruri, însă obiectivul meu principal, dacă tot am luat această decizie, este să progresez la atitudine, pe teren, să fiu responsabilă de ceea ce fac pe teren, 100%, și să iau deciziile necesare și potrivite, sper eu, în afara terenului”, a declarat sportiva, la Timișoara.

CITEȘTE ȘI: SURPRIZĂ URIAȘĂ! DARREN CAHILL RENUNȚĂ LA COLABORAREA CU SIMONA HALEP: ”MULȚUMESC CĂ AȚI ADOPTAT UN AUSTRALIAN!”

Simona Halep, despre decizia de a continua fără antrenor: ”Chiar și eu, de ce nu? Mi-aș dori foarte mult”

Jucătoarea de tenis a mai afirmat, la Timișoara, că le consideră pe toate jucătoarele de tenis principale adversare în 2019 și că fiecare meci este dificil. 

Simona Halep a susținut că va petrece Crăciunul acasă, cu familia, după foarte mulți ani, iar apoi va pleca în Australia, afirmând că vede turneul de acolo ca pe “orice Grand Slam, foarte greu, cu multe surprize. Din Top 10 orice jucătoare poate câștiga trofeul. Chiar și eu, de ce nu? Mi-aș dori foarte mult”.

Totodată, Simona Halep a declarat că și-ar dori ca și în România să fie construită o arenă, pecare să se poată juca un Fed Cup.

“Cred că este foarte greu pentru mine să fac acest lucru ( să susțină realizarea unei arene -n.r.), încă sunt sportivă activă, nu am energia necesară să fac acest lucru, dar pot să spun că am încredere în țara noastră că o să facă această treabă posibilă și să avem și noi o arenă frumoasă, unde să jucăm Fed Cup cât se poate de curând, că o să ne lăsăm și noi de tenis”, a declarat Simona Halep. 

În final, sportiva a afirmat că are ca obiectiv “câștigarea unui Grand Slam. Chiar dacă am câștigat unul, nu înseamnă că e suficient. Îmi doresc mai mult, dar olimpiada ar fi pe primul loc, în momentul de față”.

CITEȘTE ȘI: MESAJUL PE CARE ANDRA I L-A TRANSMIS TENISMENEI SIMONA HALEP, DUPĂ CE A DANSAT ȘI A CÂNTAT LA CONCERTUL EI