Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Simona Halep are o singură șansă pentru a scăpa de problemele medicale. ”Prioritar este să îmi revin”!

Simona Halep are o singură șansă pentru a scăpa de problemele medicale. ”Prioritar este să îmi revin”!

De: Cristian Lisandru 05/10/2018 | 21:46

Simona Halep are o singură șansă pentru a scăpa de problemele medicale. Și vrea să profite de ea pentru a putea ajunge, din nou, la forma sportivă care a consacrat-o și a propulsat-o până pe locul 1 WTA. Simona trece, în ultima perioadă, prin momente dificile, iar problemele medicale și-au pus amprenta asupra evoluțiilor ei sportive. Firește, sportiva nu dorește să fie ”pe tușă” prea multă vreme, însă revenirea ei va depinde foarte mult de perioada de timp necesară pentru însănătoșire. 

Simona a scris pe contul de socializare că nici nu știe, cu exactitate, ce are. S-a antrenat bine, după US Open, mai ales că rezultatul o nemulțumise. Numai că, în timpul antrenamentului, a simțit cum i se blochează spatele:

”Duminică, la antrenament, mi s-a blocat spetele” Am stat două zile și am făcut tratament. Mi-a mai dat drumul, dar tot nu am putut să joc normal. După Wuhan s-a dus durerea și pe picior puțin. Prioritar este să îmi revin. Sper să pot juca următoarele turnee”, a declarat ea pentru Digi Sport.

Simona Halep a efectuat un RMN, iar după aceea a revenit cu precizări: ”Aș dori să precizez că este o hernie de disc. Voi reveni cu informații”.

CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP, DECIZIE IMPORTANTĂ DUPĂ CE A AFLAT CĂ ARE HERNIE DE DISC: “VOI FACE PAUZĂ”

Simona Halep are o singură șansă pentru a scăpa de problemele medicale. Va apela la acupunctură

Șansa Simonei pare a fi acupunctura. Iar unul dintre medicii care au colaborat, de-a lungul timpului, cu Simona Halep, spune că această metodă ar fi cea mai simplă soluție. Mobilitatea sportivei ar putea reveni la normal în numai câteva ședințe. ”Cea mai simplă soluție ar fi să încerce acupunctura, mai ales că a făcut-o și în trecut, iar rezuștatele au fost, pentru ea, de-a dreptul miraculoase. În plus, nu riscă nimic, iar în câteva ședințe, de-a lungul a maximum două săptămâni, ar putea să îi redea atât mobilitatea, cât și tonusul pentru a câștiga noi turnee”.

Simona Halep nici nu ia în calcul, de altfel, o operație chirurgicală, pentru că aceasta ar însemna să nu poată juca un interval mai mare de timp. Într-o astfel de situație, Simona nu ar putea participa la Turneul Campioanelo și la Australian Open.

CITEȘTE ȘI: PRIMELE DECLARAȚII ALE SIMONEI HALEP DUPĂ CE A FOST DIAGNOSTICATĂ CU HERNIE DE DISC: ”AȘ DORI SĂ PRECIZEZ CĂ…”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
SOMODIETA, dieta inventată de Adelina Pestrițu! Așa se menține într-o formă de zile mari
SOMODIETA, dieta inventată de Adelina Pestrițu! Așa se menține într-o formă de zile mari
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
De ce a murit Zoia Ceaușescu, la 57 de ani. Sfârșitul dureros al fiicei soților Ceaușescu
De ce a murit Zoia Ceaușescu, la 57 de ani. Sfârșitul dureros al fiicei soților...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca să-și poată taia urechile și nasul
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20 de ani după gratii: „N-aș putea să o urăsc”
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea sa administrație de la Casa Albă
„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea...
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor fi împărțită averea moștenitorilor săi
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia viața. Ce se vede în fotografie
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul tragic cu omul de afaceri. “Mihaela n-a înțeles, pentru că Silviu Prigoană uneori glumea într-un mod macabru.”
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani:
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Microsoft 365 Copilot a învățat limba română: Ce știe să facă
Microsoft 365 Copilot a învățat limba română: Ce știe să facă
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Adriana Bahmuțeanu îi atacă pe băieții și văduva lui Silviu Prigoană, care îi îngrădesc accesul la copiii ei:
Adriana Bahmuțeanu îi atacă pe băieții și văduva lui Silviu Prigoană, care îi îngrădesc accesul...
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în 2025. Va fi cel mai bun an, belșug și fericire pentru Berbeci și Balanțe
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în 2025. Va fi cel mai bun an,...
Ce să pui peste carnea de porc ca să iasă friptura fragedă și să se topească în gură. Ingredientul secret folosit de un bucătar de top
Ce să pui peste carnea de porc ca să iasă friptura fragedă și să se...
A venit acum anunțul teribil de la Oana Lis: Din respect, pentru că nu mai trăiește...
A venit acum anunțul teribil de la Oana Lis: Din respect, pentru că nu mai...
Prima reacție a lui Igor CUCIUC după moartea fiicei sale. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Balul Bobocilor: A căzut în genunchi, apoi s-a prăbușit!
Prima reacție a lui Igor CUCIUC după moartea fiicei sale. Ce s-a întâmplat, de fapt,...
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Un polonez a condus TIR-ul pe contrasens pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti
Un polonez a condus TIR-ul pe contrasens pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Ceaușescu, o ambiție bizară. Nu era pasionat de fotbal, dar a dat ordin
Ceaușescu, o ambiție bizară. Nu era pasionat de fotbal, dar a dat ordin
Cel mai bun pate de ficat care se vinde în România. Mihaela Bilic a găsit varianta cea mai „curată”
Cel mai bun pate de ficat care se vinde în România. Mihaela Bilic a găsit...
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17 ani după Balul Bobocilor
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
Iluzia optică ce dă bătăi de cap multor români. Doar cei cu un IQ ridicat găsesc unde e ascunsă pisica în imagine în mai puțin de 5 secunde
Iluzia optică ce dă bătăi de cap multor români. Doar cei cu un IQ ridicat...
Clădirea din România unică în lume construită din ambiția lui Nicolae Ceaușescu. Au lucrat peste 20.000 de oameni, timp de 7 ani, în trei schimburi, pentru ridicarea colosului arhitectural
Clădirea din România unică în lume construită din ambiția lui Nicolae Ceaușescu. Au lucrat peste...
Dan Prigoană, fratele regretatului afacerist Silviu Prigoană, a răbufnit după moartea acestuia. De ce nu se înțelegeau: „Un frustrat mincinos”
Dan Prigoană, fratele regretatului afacerist Silviu Prigoană, a răbufnit după moartea acestuia. De ce nu...
×