Simona Halep a fost nominalizată pentru titlul de cea mai bună jucătoare de tenis a anului 2018

De: Cancan
Publicat: 09/10/2018 | 08:10

Asociația Feminină de Tenis (WTA) a anunțat nominalizările pentru premiile acordate la final de sezon. Simona Halep a fost nominalizată la titlul pentru cea mai bună jucătoare a lumii, iar Mihaela Buzărnescu este candidată la „Revelaţia sezonului“.

Pe lângă jucătoarea de tenis din România, pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lumii, au mai fost nominalizate Angelique Kerber, Naomi Osaka, Caroline Wozniacki și Petra Kvitova.

Pe de altă parte, Mihaela Buzărnescu a fost nominalizată și ea la titlul de „Revelația sezonului”. Românca se va lupta pentru acest trofeu cu Amanda Anisimova, Danielle Collins, Sofia Kenin și Aryna Sabalenka.

Câștigătoarele vor fi anunțate pe 19 octombrie, la Singapore.