Liderul WTA, Simona Halep, a fost desemnată de către WTA cea mai bună jucătoare a anului 2018. Este pentru prima dată când jucătoarea de tenis din România câștigă acest trofeu. Simona Halep le-a devansat pe Angelique Kerber, Petra Kvitova, Naomi Osaka și Caroline Wozniacki.
În vârstă de 27 de ani, românca a reușit să câștige în acest an primul său turneu de Mare Șlem din carieră, la Roland Garros, și a ajuns și în finala de la Australian Open. A câștigat de asemenea turneele de la Montreal și Shenzen.
Trofeul pentru echipa anului a fost câștigat de Barbora Krejcikova (Cehia) / Katerina Siniakova (Cehia), iar cel pentru debutanta anului 2018 a fost luat de Aryna Sabalenka.
Olandeza Kiki Bertens a primit din partea WTA un trofeu pentru maniera în care și-a îmbunătățit jocul, iar cea mai bună revenire din 2018 a avut-o americanca Serena Williams.