Simona Halep a anunțat că este bolnavă! Anunțul trist făcut de sportivă

De: Cancan
Publicat: 03/05/2019 | 19:04

Simona Halep a susținut vineri o conferință de presă la Madrid, acolo unde a și anunțat că are probleme de sănătate pe care speră să le rezolve cât mai repede. 

Numărul 3 WTA, Simona Halep a declarat în timpul conferinței: „Sunt foarte bine, m-am recuperat, sunt aptă de joc, sunt un pic răcită, dar sper să treacă în câteva zile. Mă simt bine de fiecare dată când începe sezonul de zgură și sper să fac treabă bună. Zgura este suprafața mea preferată”.

Simona a mai precizat: ”Fiecare an este diferit și nu pot să spun ce va fi, dar obiectivul meu este să joc fiecare meci la potențial maxim, să lupt pentru fiecare minge și să fac cel mai bun rezultat. Contează cum o să fiu pe teren. Îmi place totul la acest turneu, oamenii sunt foarte drăguți cu mine, de fiecare dată când vin la Madrid mă simt extraordinar, sunt mulți români, prieteni care vin să mă susțină și atmosfera este una plăcută, de aceea mă simt și bine”, a declarat sportiva, citată de libertatea.ro.

Halep a dat detalii și despre colaborarea cu antrenorul daniel Dobre: „Totul merge foarte bine cu Daniel Dobre. Îl știu de când eram foarte tânără, așa că nu este nimic nou, noi am lucrat împreună și când eu colaboram cu Darren ca principalul meu antrenor. Este un om bun, iar asta contează foarte mult pentru mine. Facem o treabă bună împreună, îmi simt jocul bine, mă simt bine pe teren și comunicăm foarte bine, așa că totul este foarte bine”.