La scurt timp după ce s-a încheiat finala de la Australian Open, Simona Halep a fost dusă la spital, pentru că a întâmpinat unele probleme medicale. Jucătoarea de tenis a avut unele probleme cu tensiunea, după un meci electrizant, care a durat mai bine de trei ore.
Medicii unui spital din Melbourne au consultat-o şi au pus-o imediat pe perfuzii. Simona şi-a mai revenit, ea fiind epuizată după partida de infarct şi pe care, din păcate, a pierdut-o.
Simona Halep şi Caroline Wozniacki s-au întâlnit în ultimul act la Australian Open, turneu de Mare Slam desfăşurat la Melbourne.
Meciul a fost echilibrat, tensionat şi care a avut parte de trei seturi grele. Daneza s-a impus în cele din urmă, câştigând astfel primul Mare Slam din carieră. La fel ca şi Halep, Wozniacki ajunsese de două ori în finală, dar pierduse ambele jocuri.
Wozniacki a învins sâmbătă cu 7-6 (2), 3-6, 6-4.