Dupa ce a scris pe blogul personal ca ii place sa sara, sa simta libertatea pe care ti-o da senzatia de zbor, Simonei Gherghe i s-a oferit sansa sa faca acest lucru pentru a castiga bani. Frumoasa prezentatoare a emisiunii Acces Direct va fi marti, 12 aprilie, invitata speciala a lui Dan Negru la Castigi in 60 de secunde, unde va trebui sa tot "zboare". Una dintre probele la care Negru o va supune pe Simona este chiar una in care ea trebuie sa sara repetat, timp de 60 de secunde, astfel incat sa scoata dintr-o cutie de servetele legate de spatele ei, opt bile de ping-pong.
Aceasta nu este insa singura proba pe care Simona a trebuit sa o treaca in 60 de secunde. Ce a mai trebuit sa faca prezentatoarea Acces Direct si cati bani a castigat in urma show-ului, telespectatorii vor afla urmarind Castigi in 60 de secunde, marti, de la 20.20.
La mai putin de un an de la lansarea in Statele Unite, Antena 1 le aduce romanilor cel mai tare gameshow din lume: „Minute to win it”. Difuzat in SUA de NBC, „Minute to win it” este un concurs incitant, cu probe ingenioase, amuzante si, cel mai important, contracronometru. Participantii sunt oameni obisnuiti care concureaza individual si care se lupta doar cu propriile limite si cu timpul. Formatul de succes a facut in scurt timp inconjurul lumii, fiind difuzat in tari precum: Australia, Belgia, Brazilia, Germania, Suedia, Uruguay sau Columbia si urmand a fi lansat si in alte state.