SIMONA GHERGHE, nevoită să facă asta din cauza sarcinii! Cum a apărut în emisiune prezentatoarea
După ce s-a tuns scurt, ca să îi fie mai uşor de întreţinut părul, Simona a renunţat şi la tocuri. Înainte, prezentatoarea purta pantofi cu tocuri înalte, însă acum vrea să fie o mamă grijulie, totul pentru fetiţa sa care este pe drum. A apărut în emisiune cu o rochie neagră, largă şi încălţată cu o pereche de pantofi fără toc.
Simona Gherghe a dezvăluit că nu se stresează din cauza kilogramelor şi spune că până acum a avut o sarcină uşoară: „Termenul este în prima parte a lunii iunie. Am citit o groază de chestii despre creşterea copiilor, despre cum e sarcina pe săptămâni. Am intrat pe forumuri, am zis că nu mă mai uit. Am pus 3 kilogramle şi jumătate până acum, dar nu îmi fac probleme. Eu zic că o să dau jos la timp, nu rămân cu surplus de kilograme. (…) Pofte nu am avut. Dar mănânc, am mereu lam ine ceva de ronţăit. O singură dată eram în emisie, îmi era foame. M-am gândit că aş mânca nişte gogoşi. Nu am avut greţuri. Mă trezeam, îmi era foarte foame, aveam senzaţie de greaţă, dar dacă mâncam îmi trecea imediat. (…) Nasc prin cezariană. Nu mă sperie o tăietură pe burtă. Nu am niciun stres în legătură cu ce o să fie după sarcină. Mai sunt aproape 5 luni, avem timp. (..) Nu am ţinut-o ascunsă. Familiile au ştiut, prietenii apropiaţi au ştiut. În primele 3 luni sunt nişte riscuri. Medicii recomandă să nu faci anunţul din prima. Totuşi, am 39 de ani, nu 25. Am zis să ne asigurăm că totul e bine”.