Simona Gherghe este o mămică tare fericită, se bucură din plin de venirea pe lume a micuţei sale, însă nu vrea să se oprească aici. Vedeta a mărturisit că deşi are 40 de ani, îşi mai doreşte un copil, dar este mult prea devreme, deoarece medical nu are voie să rămână însărcinată.
„Mi-e dor de televiziune şi mă voi întoarce când voi considera eu. Cred că e o perioadă atât de frumoasă, încât nu ştiu dacă o mai prind. Ne gândim şi la al doilea copil, chiar dacă am 40 de ani. Deocamdată mai stăm, că medical nu am voie„, a declarat Simona Gherghe.
Simona Gherghe a împlinit de curând vârsta de 40 de ani. Prezentatoare tv a ţinut să transmită un mesaj pe Facebook, prin care le-a dezvăluit fanilor săi că această zi nu este specială datorită ei, ci datorită fiicei sale, care a venit pe lume în urmă cu câteva luni.
„40. Azi nu e însă despre mine, ci despre ea. pentru că ne-a adus atâta fericire. Şi pentru că uneori, am sentimentul că nu-mi ajunge o inimă ca să-i arăt cât de mult o iubesc”, a scris Simona Gherghe, pe pagina sa de Facebook.