Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Mara Bănică face dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Detalii halucinante au ieșit la iveală, după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat. Se pare că, omul de afaceri ar fi suferit un preinfarct în dimineața zilei în care tragedia a avut loc, dar nu ar fi oferit importanță acestui aspect. Iată ce a declarat Mara Bănică!
Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, a decedat marți, în urma unui infarct miocardic, survenit la un restaurant din Bran. Inițial, s-a presupus că decesul ar fi fost cauzat de o asfixiere mecanică, însă examenele medicale ulterioare au confirmat infarctul drept cauză principală. Omul de afaceri a fost înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, situat pe șoseaua Giurgiului nr. 4. Ceremonia a avut loc într-un cadru restrâns, în prezența membrilor familiei.
Silviu Prigoană a suferit un preinfarct în ziua tragediei?
După înmormântarea afaceristului, Mara Bănică a făcut nișe dezvăluiri complet neașteptate. Se pare că, Silviu Prigoană ar fi suferit un preinfarct în dimineața zilei în care a decedat, însă acesta nu ar fi acordat importanță stărilor de rău, astfel ajungându-se la tragedie.
„Se pare că, Silviu Prigoană, de dimineață, nu cred, a povestit-o cineva, a plecat la Brașov, unde construia o pensiune. A plecat acolo cu un administrator de la pensiune. Acesta i-a zis de dimineață: Sunteți pământiu, vă e rău? El i-a zis: Nu e, domne, nu am nimic. Dimineață ar fi făcut primul preinfarct și la prânz cel de-al doilea. El fiind un om cu probleme cardiace, i-a fost fatal.”, a declarat Mara Bănică, în cadrul unei emisiuni, potrivit Wowbiz.ro.
CITEȘTE ȘI: Silviu Prigoană nu a fost uitat de ex-președintele României. Gestul lui Băsescu pentru fostul afacerist
Cum arată locul de veci al afaceristului
Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a afaceristului, a ieșit public și a acuzat-o pe Gabriela Lucuțar, o persoană apropiată de Prigoană și cunoscută sub numele de „Regina Întunericului”, că ar ține informațiile sub tăcere. Potrivit Adrianei, Gabriela ar fi semnat un contract de confidențialitate cu Honorius Prigoană, fiul afaceristului, prin care toate detaliile funeraliilor au fost clasificate.
De cealaltă parte, Gabriela Lucuțar a ieșit la rândul său cu declarații publice, precizând că respectă doar dorințele clare ale prietenului său decedat. Potrivit acesteia, Silviu Prigoană i-ar fi încredințat o listă cu ultimele sale dorințe, pe care și-a exprimat dorința fermă să fie respectate cu strictețe. În plus, Gabriela a subliniat că Prigoană și-a organizat din timp toate detaliile legate de locul de veci, acesta fiind pregătit cu decenii înainte.
VEZI IMAGINILE AICI: Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul