Dupa aproape 20 de ani in politica, seful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, a trebuit sa se recunoasca invins. El a demisionat sambata, dupa adoptarea de catre Parlament a masurilor de austeritate solicitate de Uniunea Europeana. Renumit pentru gafele sale, pentru felul in care se amuza pe seama omologilor straini, dar mai ales pentru petrecerile "bunga-bunga", "Il Cavaliere" se poate insa mandri, la cei 75 de ani, cu recordul de cel mai longeviv prim-ministru din istoria Italiei. Din cauza greselilor economice pe care le-a facut, miliardarul lasa Italia cu o datorie de doua trilioane de euro.
„Se incheie o epoca de 20 de ani in care Berlusconi a reprezentat, in bine si in rau, axa in jurul careia se organizeaza toata politica nationala”, a titrat presa italiana dupa demisia premierului Silvio Berlusconi. Politicianul, supranumit „Il Cavaliere”, a fost nevoit sa demisioneze dupa adoptarea de catre Parlament a masurilor economice menite sa reasigure pietele si partenerii internationali. Demisia a fost acceptata de presedintele Republicii, Giorgio Napolitano, Berlusconi fiind nevoit sa paraseasca palatul prezidential printr-o iesire secreta, pentru a evita intalnirea cu manifestantii aflati la intrarea principala, care au strigat din toti rarunchii „Bufonule!”. Iubit si urat deopotriva, Sivio Berlusconi este un om cu o viata mai mult decat tumultuoasa si care, prin comportamentul sau, a reusit intotdeauna sa nu treaca neobservat. Nascut in 1936 la Milano, Berlusconi a avut o ascensiune foarte rapida. Inainte, insa, de a alege drumul afacerilor si al politicii a pornit de jos. A vandut aspiratoare, a cantat prin restaurante si a fost animator in localurile de noapte sau pe vase de croaziera. S-a imbogatit din afacerile imobiliare si in anii a70 si-a incercat norocul si pe piata media, punand bazele imperiului Mediaset. A intrat in politica in anii a90, iar in 1993 a fondat partidul care l-a propulsat la putere, Forza Italia. In 1994 a devenit pentru prima data premier, insa guvernul sau nu a rezistat decat cateva luni. In 2001 a revenit la putere, iar Cabinetul sau a reusit sa stea la conducere pana in 2006, o performanta in Italia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Actualul mandat l-a obtinut dupa alegerile din 2008. „Il Cavaliere” nu si-a ascuns niciodata pasiunile fulgeratoare, lucrand chiar la lansarea unui album cu melodii de dragoste. A recunoscut deschis ca are probleme cu prostata si ca a recurs la chirurgii esteticieni pentru a-si retusa ridurile. „Nu sunt un sfant si stiti cu toti asta”, s-a catalogat simplu ex-premierul italian. Orgii in cuibusorul de nebunii Silvio Berlusconi a fost mereu atras de femei tinere si frumoase. A avut numeroase escapade amoroase, chiar insurat fiind. La Vila Certosa, resedinta din Sardinia, au avut loc petreceri de pomina condimentate cu sex si alcool. Printre „escortele” lui „Il Cavaliere” s-au numarat tinere seducatoare, de diverse nationalitati si de diverse profesii, inclusiv romanca Ioana Visan. Berlusconi a apelat si la serviciile prostituatelor si a fost acuzat ca a facut sex cu o minora, marocanca Ruby, care a participat la orgiile sale numite „bunga-bunga”. Si-a luat omologii la misto Berlusconi este recunoscut pentru glumele si remarcile sale, mai mult sau mai putin fericite, la adresa omologilor sai din politica. Astfel, despre cancelarul german Angela Merkel a afirmat, intr-o convorbire telefonica, ca este „o vaca grasa pe care nu o f…e nimeni”. Despre presedintele american Barack Obama a spus, intr-o vizita oficiala la Moscova, ca este „tanar, frumos si chiar… bronzat”. Primul premier urmarit in justitie Silvio Berlusconi detine un record nefericit. A fost primul premier italian urmarit in justitie: de zece ori pentru coruptie, fraude fiscale si finantare ilegala a campaniilor politice. Gasit de multe ori vinovat, „Il Cavaliere” a castigat tot timpul la apel. Alte trei proceduri sunt acum in desfasurare: frauda fiscala, acte de coruptie si prostitutie cu minore. A fost banuit chiar ca ar avea legaturi cu mafia. Doua neveste, cinci copii si o avere de 9 miliarde de dolari Politicianul italian a fost casatorit de doua ori: cu Carla Dall’Oglio – intre 1965 si 1985, si cu Veronica Lario – intre 1990 si 2009. Berlusconi are cinci copii si mai multi nepoti, de care este foarte atasat si carora nu le poate refuza nimic. Ex-premierul italian are o avere estimata la noua miliarde de dolari, fiind al treilea cel mai bogat italian. Are afaceri in televiziune, presa, cinema, finante, asigurari si sport, fiind proprietarul clubului de fotbal AC Milan. Italienii au dansat in strada, bucurosi ca au scapat de el In seara in care Berlusconi si-a prezentat demisia, mii de manifestanti s-au reunit in diverse zone din Roma pentru a-si exprima bucuria ca au scapat de premier. Purtand drapele in culori verde, alb si rosu, manifestantii au purtat pancarte pe care se putea citi „Bye-Bye Silvio”, „Dispari”, „In sfarsit” si „Ciao si, mai ales, sa nu te intorci”. In fata palatului prezidential, o orchestra improvizata, ai carei muzicieni si cor s-au gasit pe internet, au interpretat „Aleluia” de Handel. Italienii au dansat si au cantat pe strazi si au sarbatorit plecarea lui „Il Cavaliere” cu sampanie. El este posibilul succesor al lui Silvio Berlusconi Succesorul lui Silvio Berlusconi va avea dificila misiune de a scoate Italia din criza, impunandu-le italienilor sa stranga si mai mult cureaua si adoptand si alte reforme urgente pentru relansarea economiei, considera economistii. Cel care va avea aceasta ingrata sarcina este, cel mai probabil, Mario Monti, fost comisar european pentru concurenta intre anii 1999-2004. Inainte, intre 1995 si 1999, a fost comisar european pentru piata interna si servicii. Primul sau mandat de comisar UE a avut loc in timpul guvernarii Berlusconi, iar al doilea in timpul unei guvernari de stanga, ceea ce arata ca este apreciat de ambele tabere politice. El a fost supranumit „Super Mario” pentru abilitatea sa in lupta cu bancile regionale germane, extrem de puternice. Are 68 de ani si, recent, a fost insarcinat de autoritatile de la Bruxelles sa faca un raport despre piata interna comuna a UE.