Silvia Ioniță, primele declarații după ce și-a dat demisia de la Kanal D: ”Așa sunt eu! Mă încăpățânez”

Publicat: 13/09/2024 | 17:31
Silvia Ioniță pleacă de la pupitrul știrilor de weekend /Foto Instagram

Silvia Ioniță se retrage de la pupitrul știrilor Kanal D de weekend, după 17 ani dedicați postului. De-a lungul anilor, Silvia a devenit o figură bine cunoscută și apreciată de telespectatori, aducând în fiecare weekend cele mai noi informații publicului din întreaga țară. Cu toate acestea, prezentatoarea a decis să facă un pas în spate, lăsând locul unui alt profesionist al micilor ecrane.

Locul Silviei Ioniță va fi preluat de nimeni altul decât Cosmin Cernat, o figură cu vastă experiență în media și care revine în echipa știrilor Kanal D. Cosmin Cernat nu este un nume necunoscut pentru publicul românesc, el fiind recunoscut pentru activitatea sa diversificată în televiziune, inclusiv în domeniul sportiv și de divertisment. De această dată, el își asumă rolul de prezentator al jurnalelor de știri de la orele 12:00 și 18:00, aducând cu sine experiența acumulată de-a lungul celor 30 de ani de carieră.

Citește și: SIMONA PĂTRULEASA, OUT DE LA KANAL D! DE CE NU VA MAI PREZENTA ȘTIRILE LA TV

Ce declarații a făcut Silvia Ioniță

Silvia Ioniță își anunță retragerea de la pupitrul știrilor Kanal D, fiind a doua personalitate importantă care pleacă de la acest post, după Simona Pătruleasa. După 17 ani petrecuți în echipa de știri, Silvia recunoaște că decizia nu a fost una ușoară și că o copleșește emoțional, însă este hotărâtă să își urmeze drumul. Totuși, ea lasă să se înțeleagă că va reveni în curând cu noi informații pentru cei care i-au fost alături de-a lungul carierei sale.

„Nu vă spun telespectatori sau colegi, am ocolit mereu aceste cuvinte aseptice și impersonale, așa că: Oamenii mei dragi, vă mulțumesc pentru anii în care mi-ați fost alături, pentru fidelitate, prietenie, încredere, gânduri bune, pentru tot ce am construit aici, ca relație, preț de 17 ani! Cu toată această copleșitoare încărcătură emoțională primită, merg mai departe.

Așa sunt eu, mă încăpățânez să cred că, până la urmă, viața este despre emoții, despre finețea trăirilor și despre mai nimic material, și cu voi in inimă, o voi construi la fel. Urați-mi de bine și să ne revedem sănătoși curând! Cu recunoștință pentru tot ce m-ați lăsat să trăiesc și să înțeleg, vă îmbrătișez’, a transmis Silvia Ioniță, în mediul online.

Cernat și-a exprimat entuziasmul față de noua sa misiune și bucuria de a reveni la pupitrul știrilor. După o perioadă îndelungată în care s-a dedicat producției, comentariilor sportive și realizării de emisiuni de tip reality show, el se declară pregătit să se întoarcă la meseria de prezentator, aducând pe micile ecrane cele mai importante evenimente ale zilei.

„Eu sunt ştirist de formaţie. Am învăţat meserie, în TVR, de la Paul Şoloc, Victor Ionescu sau Ilie Ciurescu; poate pentru cei tineri aceste nume nu sunt cunoscute, dar ei au format mulţi oameni de valoare ca prezentatori.

La Kanal D tot la ştiri am început, chiar dacă am făcut producție, radio, comentariu sportiv sau reality show.  Sunt foarte bucuros să le aduc oamenilor informaţia importantă, relevantă în fiecare weekend”, a declarat Cosmin Cernat.

Citește și: SILVIA IONIȚĂ, OUT ȘI EA DE LA KANAL D! CE PREZENTATOR TV VINE LA PUPITRUL ȘTIRILOR: „AM ÎNVĂŢAT MESERIE ÎN TVR”