Silvia Dumitrescu este o artistă în adevăratul sens al cuvântului, dar și gospodină desăvârșită. În urmă cu câteva zile, a fost fotografiată de click.ro, în timp ce își căra cumpărăturile, cu un cărucior modern, la bolidul cel nou de 20.000 de euro. Îmbrăcată toată în negru, vedeta a atras atenția trecătorilor, care o priveau cu admirație, atât pe ea și pe mașina ei.
S-a tot speculat pe marginea problemelor de sănătate pe care le are sau le-ar avea Silvia Dumitrescu. Chiar ea a ținut să aducă unele precizări, în acest sens, mai ales că zvonurile circulă cu viteză uimitoare, iar din țânțar se poate face, foarte ușor, armăsar. Silvia are probleme legate de glanda tiroidă, fiind vorba despre boala hashimoto.
„Mie mi s-a întamplat să mă sune din familie mulți. Erau speriati. Eu nu am o viața mondenă, așa că se inventează chestii. Ceva adevăr există acolo, în sensul că am o boală a tiroidei care se numeste hashimoto. Nu se moare de la ea, ești tot timpul pe tratament, nu are leac”, a povestit Silvia Dumitrescu într-o emisiune tv.
Vedeta a slăbit nu mai puțin de 15 kilograme în cinci luni, după ce și-a impus să mănânce la ore fixe și să renunțe la dulciuri. Acum cunoscuta artistă vrea să își păstreze greutatea la care a ajuns, iar pentru asta, pe lângă o dietă echilibrată, ea face și sport.
„Am avut nevoie de ambiție multă și de dorința de a arăta mai bine. Kilogramele în plus pe care le duci cu tine se simt și pe inimă și pe organe. Toate au pornit de la un colesterol mare și am zis că pot să renunț la dulciulețe și atunci am început și cu mese la anumite ore, după ora 7 seara nu mai mănânc. Greutatea o duci cu tine și mă săturasem. Am început să renunț la dulciuri, dar mai mâncam o bucățică mică de ciocolată amăruie, însă, am avut restricții pe care mi le-am impus și de la medic, pentru colesterol și am început să scot mai multe lucruri, mai ales pâine, frișcă, smântână, brânză. Mănânc iaurturi.
„Dimineața la ora 10:00 micul-dejun, la 12:00 prânzul și la 18:00 masa de seara, e strict. Mănânc și paste câteodată, dar nu mă omor. Mănânc pește dacă mi-e poftă, salata îmi place mult. Salata de roșii cu puțină verdeață. Sunt lucruri obișnuite, am ținut un regim care mi s-a potrivit. M-am abținut de la lucrurile care îmi plac. Băiatul meu s-a bucurat că m-a văzut așa slabă. Mai vreau să slăbesc două kilograme, nu vreau să fac din lucrul acesta un stil de viață, dar mă simt mai bine„, a povestit Silvia Dumitrescu.