Sibienii continuă să il mustreze pe Klaus Iohannis: Am aflat ce fel de om a condus orasul în care locuim
Insa, il mustra nu pentru alierea cu PDL sau pentru lipsa de explicaţii în privinţa celor 6 case ale sale, ci pentru problema imobilelor retrocedate de Primăria Sibiu. Tânărul sibian îl acuză pe Klaus Iohannis că este continuatorul unei organizaţii naziste şi susţine că speră ca acesta să nu devină preşedintele României şi să se afle, în prezent, la ultimul madat de primar al Sibiului.
„Dragă Klaus,
Mă bucur că ai ales să candidezi la Preşedinţia României, deoarece în acest fel am aflat ce fel de om a condus în ultimii ani oraşul în care locuiesc. Pe mine, ca şi pe restul sibienilor, ne-ai amăgit cu un centru al oraşului amenajat frumos. Ca un iluzionist, ne-ai făcut să ne concentrăm atenţia acolo unde ai vrut, pentru ca adevăratul truc să se întâmple în altă parte. Dacă unii scot iepuri din joben sau fac elefanţi să dispară, trucurile tale Klaus au implicat clădiri întregi, iar acum scamatoriile tale au fost demascate şi o ţară întreagă a aflat de ele.
Spune-mi te rog, Klaus, cum e cu toate acele imobile retrocedate doar prin decizia Primăriei? Cum e cu şcolile, grădiniţele, date înapoi doar pentru ca Primăria să plătească chirie proprietarilor pentru a le folosi? Tu, domnule Iohannis, îndrăzneşti să vorbeşti despre sistemul educaţional românesc şi despre cum la bază eşti profesor, când 9000 de elevi din Sibiu învaţă în clădiri retrocedate. N-ar fi chiar aşa o problemă, dacă în toate aceste imobile noii proprietari, de cele mai multe ori FDGR-ul pe care l-ai condus şi Biserica Evanghelica, al cărei enoriaş eşti, ar mai investi din când în când pentru a asigura elevilor un mediu optim pentru activitatea lor. Dar asta ar însemna lipsa profitului, iar toate scamatoriile astea tocmai pentru profit au fost făcute.
Klaus, n-aş fi aşa de revoltat, dar am aflat că la Bistriţa clădirea Colegiului Liviu Rebreanu a fost retrocedată în 2007 către Biserica Evanghelică şi Asociaţia Saşilor, iar acestea au dat-o înapoi gratuit Primăriei Bistriţa pentru următorii 99 de ani! Tu, Klaus, cu câte astfel de cazuri te poţi lăuda? La ei cum de se poate, iar la noi nu?
Dacă tot vorbim de retrocedări şi Biserica Evanghelică din Sibiu, cum e posibil să fie restituite proprietăţi care nu au fost confiscate de regimul comunist, ci prin decret regal, de către Regele Mihai, pentru că aparţineau unei organizaţii naziste, organizaţie al cărei urmaş cu acte eşti? Am înţeles că e complicat să ne explici de ce organizaţia pe care ai condus-o a devenit continuatorul unei organizaţii naziste, dar te rog, mai încearcă.
În faţa tuturor acestor informaţii, chiar mă mir că încă nu ţi-au bătut procurorii la uşă. De fapt, ţi-au bătut, dar în calitate de prieteni sau în căutarea unor favoruri. La Sibiu într-adevăr, o mână o spală pe cealaltă.
Klaus, în faţa tuturor acestor informaţii, nu doar că nu te doresc ca Preşedinte al României, dar sper ca acesta să fie ultimul tău mandat ca primar”, i-a scris sibianul Mihai Maxim lui Klaus Iohannis pe Facebook.