Si tu poti semnala neregulile de la BAC prin telefon

De: Cancan
Publicat: 21/08/2011 | 00:00

Elevii nu au voie cu manuale si telefoane in sali

Cei care au picat la BAC-ul din iunie isi vor incerca din nou norocul in sesiunea de toamna, care debuteaza maine. Iar daca nu si-au petrecut toata vara studiind, probabil nu vor avea mari sanse sa se revanseze nici acum. 109.595 de absolventi de liceu din toata tara, repartizati in 295 de centre, vor sustine din nou examenul maturitatii lor. Pentru ca evaluarea sa se desfasoare fara probleme Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) mentine conditiile drastice de organizare din vara. Astfel, candidatii nu vor avea acces in salile de examen cu manuale, dictionare, notite, insemnari etc., pe care le-ar putea utiliza ca sursa de inspiratie pentru rezolvarea subiectelor. De asemenea, nu vor putea intra nici cu telefoane mobile sau orice alte mijloace electronice de calcul/comunicare. Presedintii comisiilor de examen vor elimina candidatii prinsi cu materiale interzise.

Reclamatii gratuit

In plus, pe langa reprezentantii comisiei de supraveghetori care au obligatia sa raporteze eventualele abateri, va exista si linia telefonica gratuita 0800801100 la care oricine poate semnala orice neregula. MECTS reaminteste parintilor ca examenul de bacalaureat este gratuit pentru elevii clasei a XII-a si solicita elevilor si parintilor sa semnaleze orice situatie in care se solicita bani pentru organizare sau pentru protocol. Linia de telefon va fi disponibila zilnic, pe toata durata sesiunii, intre orele 09.00-19.00, incepand de maine.