O familie iubitoare de caini din Pribislavec, Croatia, si-a pictat casa in alb cu pete negre, in memoria dalmatianului lor. Goran Tomasic, in varsta de 52 de ani, si sotia sa, Karmen, au fost devastati dupa ce Bingo, dalmatianul lor de opt ani, a fost calcat de o masina, chiar in fata casei. „L-am iubit foarte mult si am suferit ingrozitor dupa ce l-am pierdut. Ne-am gandit ca ar trebui sa facem ceva care sa ne aduca mereu aminte de el, si ne-am decis sa vopsim casa ca blana lui”, a explicat Karmen. Desi s-au gandit ca decizia lor de a-si picta astfel casa avea sa fie luata in ras de vecinii lor, cei doi n-au stat prea mult pe ganduri ca sa-si duca la indeplinire planul. „Ne-a fost frica de reactia vecinilor, dar pana la urma acestia ne-au inteles si chiar ne-au felicitat pentru ce am facut. Acum vin sa ne vada casa si persoane care nu locuiesc in acelasi oras cu noi”, a spus Goran. (M.M)