Si-au gasit fetita spanzurata in ciresul din curte

De: Cancan
Publicat: 03/09/2008 | 00:00

JALE. Toata suflarea satului s-a adunat in fata curtii unde fetita de 12 ani si-a pus capat zilelor din motive neintelese de nimeni Despartire. Inainte de a-si lua viata, copila de 12 ani a facut un desen cu toti membrii familiei si a lasat un bilet de adio Malina Pana „Imi pare rau ca o sa mor, va iubesc mult. O sa fiti mai fericiti fara mine”. Un bilet insotit de un desen copilaresc, cu toti membrii familiei. Asa si-a luat adio de la aceasta lume o fetita de numai 12 ani, care s-a spanzurat cu o coarda in ciresul din curte. Tragedia s-a petrecut in localitatea Comanca, Olt, intr-o familie aparent fara nicio problema. Corpul neinsufletit a fost descoperit, luni dupa-amiaza, de catre tatal fetitei. Nicu Ciobanica a povestit, socat, ca in jurul orei 16.00 a mers in gradina si a observat-o pe fiica cea mica atarnata intr-un cires cu o coarda cu care micuta obisnuia sa se joace. Langa cadavrul Narcisei era un scaun, cel cu ajutorul caruia fata si-a urcat latul in copac. La cativa pasi distanta, in iarba, un bilet. Biletul de adio. Barbatul a strigat dupa ajutor, in speranta ca o mai poate salva. „Nu mi-a venit sa cred ca fata mea atarna in latul acela. Am strigat-o, insa nu mai misca. O sa regret toata viata ca am plantat pomul acesta. Langa scaun, mai incolo, era si biletul pe care l-a scris Narcisa. Ne si desenase pe noi, parintii ei, si pe sora ei. Mai scria acolo ca a mai vrut sa se sinucida o data luand extraveral”, a reusit sa ingaime tatal copilei. Narcisa era o eleva model. Urma sa mearga in clasa a VI-a la scoala generala din localitate. Avea numai note bune si foarte multe diplome de merit. „Doamne, de ce s-a omorat copila mea? Cand am vazut-o asa, fara suflare, am strigat repede dupa ajutor. Nu am mai asteptat salvarea si am dus-o cu o masina”, a spus printre lacrimi Nicoleta Ciobanica, mama fetei. Nici vecinii nu-si pot explica gestul copilei. Toti au numai vorbe bune despre familia Ciobanica si cele doua fete si nu pot intelege ce anume a putut sa o determine pe Narcisa sa ia o asemenea hotarare.