Medicul Răzvan Trancă uluia o țară întreagă în anul 2007, atunci când arunca, de la etajul al șaselea, o minoră, după ce întreținuse cu ea raporturi sexuale! Patru ani de închisoarea a fost pedeapsa, însă, cu suspendare. A scăpat ușor deja celebrul chirurg, dar în casa lui nu a mai fost liniște. Soția a cerut în mai multe rânduri divorțul, însă mereu a renunțat. Doar că acum nu a mai suportat și e decisă. Mai mult, a cerut și ordin de protecție, după ce a fost pălmuită chiar de Paște. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Mariana Trancă, încă soția vestitului medic chirurg, este decisă, de data aceasta, să meargă până la capăt. Cinci încercări de a divorța a avut femeia în ultimii 15 ani, de când soțul ei a fost implicat în mega-scandalul cu iz de viol și tentativă de omor, dar de fiecare dată a bătut în retragere. A fost convinsă să renunțe cu promisiuni de „băiat cuminte”. Dar pentru că istoria s-a tot repetat, mai mult, ar fi fost terorizată în ultima perioadă, a pus piciorul în prag! Iar cireașa de pe tort a fost scandalul chiar din perioada Sărbătorilor de Paște. Atunci, medicul a mers, alături de soția lui, la socri, la Mănăstirea, județul Călărași. Acolo, după o discuție mai aprinsă, chirurgul a pălmuit-o pe Mariana, care a sunat la 112. Au sosit organele de ordine, care au constatat că omul prezintă un risc, astfel că au instituit ordin de protecție provizoriu.
(CITEȘTE ȘI: MEDICUL RĂZVAN TRANCĂ, IMPLICAT ÎNTR-UN NOU SCANDAL! SOŢIA ÎL ACUZĂ DE VIOLENŢĂ!)
Apoi, ordinul a fost extins. „Admite în parte cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa privind emiterea ordinului de protecţie, astfel cum a fost modificată, împotriva pârâtului Trancă Răzvan, la solicitarea victimei Trancă Mariana”, se arată în decizie.
Medicul Răzvan Trancă este obligat să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri faţă de Mariana, de locuințele din București și din comuna Mănăstirea, judeţul Călăraşi, dar și de locurile de muncă ale ei. Ordinul de protecție este valabil pentru o perioadă de o lună, dar poate fi prelungit, dacă situația o cere.
De asemenea, lui Trancă i s-a pus în vedere că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la cinci ani.
Răzvan Trancă, medic chirurg la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală, o arunca de la etajul al șaselea pe Andreea Mocanu, o minoră care-i era pacientă și cu care întreținuse relații sexuale. Se întâmpla în 2007, iar doi ani mai târziu, Tribunalul Bucureşti îl achita pentru infracţiunea de viol, considerând că actul sexual a fost consimțit de Andreea, dar îl condamna pentru tentativa de omor la patru ani de pușcărie cu suspendare.
De asemenea, a fost obligat să plătească victimei daune în valoare de 50.000 de lei.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.