Razvan Rentea a fost reţinut de autorităţi, fiind acuzat că şi-ar fi ucis părinţii, Gheorghe Rentea (59 de ani), mama – Niculina Rentea (56 de ani), şi bunica – Viorica Apan (80 de ani). Bărbatul le-a aplicat celor din familie mai multe lovituri cu un obiect, după care i-a lăsat fără suflare.
Imediat după înmormântare, Răzvan Rentea a fost reţinut, după ce un mic detaliu le-a atras atenţia asupra bărbatului. Sub privirile oamenilor legii, tânărul în vârstă de 33 de ani ar fi forţat intrarea în gospodărie, deşi curtea era izolată pentru anchetă. Imediat, poliţiştii şi-au dat seama că ascunde ceva şi au decis să-l reţină.
Din primele informaţii, Răzvan Rentea era dependent de jocurile de noroc, iar banii ar fi fost motivul pentru care şi-a ucis rudele. Tot din cauza lui, bunicii ar fi vândut o locuinţă pentru a-i achita o parte din datorii. În comună, familia era cunoscută pentru faptul că avea o situaţie bună din punct de vedere financiar.